Invitat în studioul emisiunii „Puterea Știrilor ”, liberalul Tănase Stamule a declarat că în coaliție există un consens prealabil în privința reformei pensiilor speciale, principalele măsuri referindu-se la impozitarea părții necotributive, imposibilitatea cumulării mai multor pensii speciale și mărirea vârstei de pensionare, treptat, până la 65 de ani. El a susținut că există o presiune din partea PSD pentru ca această reformă să aibă loc înainte de rotativă, când guvernarea va fi preluată de social-democrați, care vor da premierul. Totuși, a adăugat el, reforma trebuie făcută indiferent cine conduce Guvernul, iar Ministerul Muncii, esențial în acest proces, va rămâne oricum la PSD și după rotativă.
„Partidul Național Liberal a spus că trebuie să găsim o soluție echitabilă pentru pensii. Noi am susținut ideea de contributivitate ca principiu general pentru pensii speciale și am susținut că pensiile militarilor nu sunt pensii speciale. Comisia Europeană a spus ok, nu sunt pensii speciale, dar au același tratament special și atunci trebuie găsită o soluție pentru tot sistemul de pensii.
Povestea asta pe care o spune domnul Budăi că nu trebuie să ai pensia mai mare decât salariul – nicăieri în lume pensia nu e mai mare decât salariul, pentru că noi plătim 25% din salariu la pensie. În general, dacă faci o medie pe toate veniturile din toată viața când ai contribuit nu are cum să îți dea sută la sută din salariu niciodată. Deci pensiile, în general, sunt 50-60-70% din salariu, asta e o găselniță a domnului Budăi cu să nu fie mai mare de sută la sută din salariu”, a afirmat Stamule la „Puterea Știrilor”.
Liberalul a mai spus că mărirea vârstei de pesnionare trebuie făcută treptat pentru că altfel există riscul de depopulare a armatei, justiției, serviciilor secrete și a Ministerului de Interne.
„Este un prim consens în coaliție de a supraimpozita pensiile speciale. Aici discutăm de trei probleme, nu doar de una. Prima problema este constituționalitatea acestei modificări, s-a mai încercat în trecut și a picat la Curtea Constituțională și aici este prima problemă pentru că trebuie făcut un proiect de lege care să fie constituțional. A doua problemă este gradualitatea acestei modificări, în sensul că pentru generațiile viitoare care vor primi pensii speciale să se crească gradual vârsta de ieșire la pensie, că până la promulgarea legii iese la pensie jumătate din sistem. Asta este o realitate obiectivă, tocmai de aceea trebuie să existe o creștere graduală a vârstei de pensionare. Trei: trebuie rezolvată într-un cadru de sustenabilitate pentru că, până la urma, Comisia Europeană asta ne cere. Dacă se merge în continuare în stilul asta, pensiile speciale o să ajungă la 2, 3, 4, 5% din PIB, total nesustenabile”, a precizat Tănase Stamule .
El a mai afirmat că este nedrept ca unele persoane să iasă mai devreme la pensie sau să primească cumulat pensiile.
„Nu este corect față de 90% din pensionari și tocmai de aceea aceste lucruri trebuie corectate până la această lege. Aceste amendamente care s-au convenit duminică sunt doar primele amendamente, deci legea intră în procesul de dezbatere legislativă. În paralel se desfășoară un proces de consultare intens cu Comisia Europeană și în funcție de cum ne-am înțeles cu Comisia, așa o să evolueze și legea în următoarele săptămâni”, a punctat liberalul.
Întrebat dacă această problemă a pensiilor speciale se va rezolva până la rotativa guvernamentală din mai, Stamule a afirmat că „există o presiune din partea PSD ca reforma să făcută până se depune cererea de plată”.
„Asta înseamnă până în toamnă, deci există timp până în toamnă ca să se facă această reformă, dar problema pe fond este se dorește cât mai repede rezolvarea reformei și înainte de rotativă, până la urma nu e rău să se rezolve cât mai repede, cu atât mai bine.
Oricum trebuie rezolvată și probabil că cei de la PSD își fac un calcul că având un electorat mai numeros de pensionari preferă să nu facă ei această reformă. Electoral nu cred că așa se pune problema până la urmă, că e premierul de la PNL, că e de la PSD, această reformă trebuie făcută. Ministerul Muncii, din ce știu, va rămâne oricum la PSD, deci și atunci Ministerul Muncii este în centrul acestui proces de reformă și trebuie să își facă treaba”, a conchis liberalul.
Consens în coaliție pe reforma pensiilor speciale
Seara trecută a avut loc o ședință a coaliției care a durat până spre miezul nopții. Guvernanții au hotărât ce se va întâmpla cu pensiile speciale în perioadă următoare. Este vorba despre șapte schimbări majore, informează Antena 3 CNN.
1. Nicio pensie specială nu va fi mai mare decât veniturile din activitate.
2. Impozitare cu 15% partea de necontributivitate.
3. Pensiile se vor indexa anual cu rata inflației.
4. Nu se mai permite cumulul de pensii speciale – rămâne partea contributivă și se alege doar una.
5. Se abrogă articolul referitor la pensiile CSM – cei care puteau beneficia de pensie după un mandat.
6. Pentru Apărare și ordine publică se elimină 5 sporuri din baza de calcul.
7. Vârsta de pensionare va crește treptat la 65 de ani pentru toate pensiile speciale, pe parcursul următorilor 10 ani.
Boloș: Există un agrement comun la nivel de coaliție
„Este un prim pas pe ceea ce solicita Comisia Europeană pe aceasta categorie de pensii speciale”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.
„Sunt două probleme de fond, prima se referă la impactul pe care-l are pe bugetul alocat pe aceasta categorie de pensii și a doua cum aducem starea de normalitate pe sistemul de pensii speciale. Nu știu cum s-a ajuns la acest procent (de 15% impozitare pe partea de necontributivitate – n.r.). Există o decizie care spune că orice impozit mai mare de 30% este o naționalizare. Aceste tipuri de măsuri vor face obiectul de discuții cu Comisia Europeană și ele trebuie să ducă la reducerea volumului de cheltuieli.
Aș vrea să judecăm aceste măsuri care se propun prin amendamente, pentru că pe fond avem și rata de înlocuire de la 60 la 85% și o bază de calcul care se referă la toată perioada de activitate. Aducându-le la rata inflației, înseamnă ca păstrăm puterea de cumpărare. Magistrații nu știu dacă vor avea o pensie mai mică, dar trebuie păstrată puterea de cumpărare. De asemenea, pentru Apărare se elimină 5 sporuri, adică baza de calcul devine mai mică.
În final, după aceste amendamente vor fi aprobate trebuie să ne asigurăm că reforma țintește o reducere consistentă a bugetului alocat.
Pensiile speciale există în toate statele UE, personal am studiat modelul și din țările europene, modelul pentru pensiile militare nu este distorsionat fata de țările UE. Există un agrement comun la nivel de coaliție, ne dorim să așezăm pensiile speciale în normalitate”, a precizat Marcel Boloș.