Skip to content
Politică

Există viaţă după coaliţie. Oamenii lui Tăriceanu dau semne că se aruncă în braţele PSD / EXCLUSIV

Există viaţă după coaliţie. Oamenii din ALDE, conduşi de Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Constantin, dau semne că iarăşi ar juca în horă alături de PSD.

Deşi coaliţia PSD-UNPR-ALDE a sfârşit înecată în orgolii şi resentimente, haideţi să facem un exerciţiu de imaginaţie: să ne închipuim harta României ca pe un panou. Pe acest panou, am vedea un beculeţ licărind nu foarte departe de Bucureşti. Este vorba despre Prahova, unde ALDE dă primul semnal din ţară că şi-ar găsi consolarea în braţele PSD-ului.

Haideţi să vedem ce a anunţat, joi seară, pe Facebook, Cătălin Beciu (fost secretar de stat responsabil cu IMM-urile şi vicepreşedinte al ALDE atât la nivel naţional, cât şi la nivelul judeţului Prahova):

“Draga presa locala,

Astazi (joi – n.r.) am avut sedinta birourilor reunite ale organizatiilor ALDE Prahova si Ploiesti.
La mustata, cu scorul de 46 la 7, organizatiile au hotarat sa ajutam Ploiestiul, prin deblocarea activitatii primariei si acceptarea propunerii PSD pentru numirea unui viceprimar ALDE.
George Pana este foarte potrivit pentru aceasta misiune”
.

Ca o paranteză: site-ul local de ştiri observatorulph.ro aminteşte că, încă de anul trecut, prin încetarea mandatului lui Iulian Teodorescu (primarul PSD al municipiului), a încetat şi mandatul viceprimarului PSD Iolanda Băzăvan, oraşul fiind condus, în prezent doar de primarul interimar Cristian Ganea (PSD). Ultimele două şedinţe ale Consiliului Local Ploieşti, când pe ordinea de zi s-au aflat şi două proiecte pentru validarea a doi viceprimari, s-au soldat cu un eşec. Propunerea de validare a consilierilor Răzvan Ursu şi Marcian Cosma (ambii social-democraţi) în funcţia de viceprimar nu au avut cvorum, iar la ultima şedinţă proiectele au fost retrase de pe ordinea de zi, pe motiv că şedinţa avea caracterul „de îndată”.

În aceste condiţii, ALDE arată că nu a înţeles nimic: nici din razele soarelui cu dinţi pe nume Liviu Dragnea, dar – mai grav – nici din faptul că, deşi tu, ca politician, te revendici din partea dreptei şi încerci să aduni voturi din acea zonă, pretinzându-te “liberal autentic” (“autentic”! nu ca “popularii din PNL”), cu toate acestea, nu te dai în lături de la o plimbare la braţetă alături de PSD-işti.

Încercând să găsim câteva răspunsuri, l-am contactat pe Cătălin Beciu. Redăm mai jos dialogul cu liderul ALDE:

Reporter PSnews: Ce se întâmplă? Încercaţi o refacere a colaborării cu PSD? Să fie Prahova un semnal la nivel naţional?

Cătălin Beciu: Nici vorbă! În Ploieşti, există o situaţie absolut specială: primarul care a fost ales (PSD-istul Iulian Bădescu – n.r.) a fost arestat. După cum ştiţi, acum avem un viceprimar cu atribuţii de primar, care nu poate lucra fără un viceprimar (noi nu mai avem nici viceprimari). Şi, pentru că avem proiecte în derulare de milioane de euro cu bani europeni, în situaţia în care ele nu sunt terminate la timp, Ploieştiul va pierde întreaga sumă – va trebui să returneze şi ceea ce a fost decontat până acum. Deci este o miză care are legătură cu cetăţenii – în niciun caz nu e o miză politică. Nu are niciun fel de legătură. Vreau să vă spun că am contactat liderii tuturor partidelor pentru asta. Abia am închis telefonul cu liderul PNL-ului, abia am închis telefonul cu liderul PSD-ului, discutăm pentru găsirea unei soluţii pentru oamenii ăştia. Nu are niciun fel de legătură cu vreo alianţă politică, cu planuri de viitor sau mai ştiu eu ce. Deci, aici, chiar lucrurile sunt foarte serioase şi n-au nicio legătură cu politica, de data asta. Nu e un oraş foarte mare: oamenii mă cunosc aici şi eu îi cunosc pe câţiva dintre liderii celorlalte partide şi trebuie să găsim o soluţie care are legătură cu finalizarea lucrărilor de reabilitare la linia de tramvai (zeci de kilometri), avem un hipodrom în construcţie (care e unul dintre cele mai frumoase din Europa)… Sunt foarte mulţi bani în joc, pe care, dacă nu reuşim să-i administrăm cum trebuie şi nu respectăm termenele, va trebui să-i restituim. Vorbim despre zeci de milioane de euro. Deci nu e o glumă. În momentul ăsta, n-are niciun fel de importanţă cu ce partide discutăm, ce facem şi cum facem, ca lucrările să meargă înainte şi să le terminăm la termen.

Reporter PSnews: Cum veţi justifica, în faţa electoratului liberal, faptul că v-aţi aruncat în braţele PSD-ului?

Cătălin Beciu: Păi, nu ne-am aruncat în braţele PSD-ului. În primul rând, electoratul e pe două paliere: avem un electorat la Ploieşti şi un electorat la nivel naţional. Întrebarea mea e: cum aş putea explica eu electoratului meu faptul că fiecare liberal din Ploieşti ar trebui să restituie către fondurile europene sume importante de bani, în situaţia în care nu terminăm lucrările astea? Aici, nu mai este vorba despre politică şi nu este vorba de aruncatul în braţele PSD-ului (că n-am prins-o pe-asta). De ce facem asta cu PSD-ul? Pentru că, întâmplător, PSD-ul are primar. Dacă ar fi avut primar vreun trust de presă sau dacă ar fi avut primar – ştiu eu – PNL-ul, ar fi trebuit să vorbim cu ei. Acum, încercăm să salvăm banii oamenilor şi să scoatem oraşul dintr-o criză. Pentru că el poate deveni falimentar. Nu e o joacă! Nici nu e ceva de justificat aici.

Reporter PSnews: Dacă ALDE va câştiga primarul de Ploieşti, care va fi relaţia partidului cu PSD?

Cătălin Beciu: Nu ştiu dacă ştiţi exact cu ce mă ocup eu. Sunt antreprenor, inginer, îmi place şi jazzul… Deci improvizez doar în jazz. Aici… ce să vă spun… nu sunt ghicitoare. Va trebui să vedem. Haideţi să desenăm aşa: să presupunem că noi câştigăm alegerile şi PNL-ul va avea un set de consilieri locali compus doar din tineri de 28-35 de ani, toţi şefi de promoţie, tobă de carte şi care sunt şi antreprenori. PSD-ul, la rândul lor, vor avea şi ei un set de consilieri compus din profesori universitari, oameni de toată isprava… N-o să am nicio problemă în a lucra cu toată lumea. Absolut niciuna. Importantă este calitatea indivizilor cu care va trebui să stăm de vorbă. Mă interesează foarte mult ce au făcut şi înainte, că asta e o problemă în România: nimeni nu-i întreabă pe cei care candidează ce ştiu să facă şi ce au făcut până acum. În afară de vorbe, trebuie să ai şi nişte fapte în spate. Şi, în situaţia în care oamenii ăia sunt frecventabili, va trebui să găsim soluţii pentru comunitate, şi cu unii, şi cu alţii, în aşa fel încât să fim siguri că o componentă importantă a programelor viitoare este componenta liberală. Nu suntem nici prieteni cu PSD-ul, nici prieteni cu PNL-ul… Suntem ALDE şi facem ceea ce avem de făcut pentru comunităţi.

Reporter PSnews: Dumneavoastră, personal, aveţi vreun plan pentru alegerile din 2016? Veţi candida pentru vreo funcţie?

Cătălin Beciu: N-am nicio idee. Spre deosebire cu toţi ceilalţi cu care mai vorbiţi (şi nici nu v-o spun din precauţie), eu n-am o preocupare excesivă legată de viitorul meu politic. Eu sunt antreprenor. Şi nu mă alint. Deci, pur şi simplu, nu am un plan în legătură cu asta. Nici nu sunt un mare fan al acestei activităţi, pentru că eu cred că pot ajuta şi în alt fel, dar voi evalua. Sunt într-un moment în care nu mai sunt foarte interesat de ceea ce aş putea face pentru mine, pentru că am făcut destule şi m-aş axa mai degrabă pe ceea ce pot face pentru comunitate, eu oricum ocupându-mă cu treaba asta. Am făcut Poliţia Călare din Ploieşti (pe care eu am înfiinţat-o şi sponsorizat-o), construiesc săli de sport pe la licee, din banii mei, de jos până sus, cu tot ce le trebuie, săli de concerte şi aşa mai departe. Eu fac treaba asta, pentru că asta mi-am propus să fac. În ultimii 3-4 ani, doar cu asta m-am ocupat. Deci, dacă aş putea continua tipul ăsta de proiecte, e OK. Repet: în ceea ce mă priveşte, deja cred că viaţa mi-a dat mai mult decât meritam şi nu cred că trebuie să-mi pierd timpul, încercând să ajung cel mai bogat om din cimitir. Şi atunci sunt foarte concentrat pe problemele comunităţii, lucru foarte cunoscut, de altfel, în zona asta, a Ploieştiului. Mă interesează să terminăm Teatrul de Operă de-aici, reuşim (cu chiu, cu vai) să luăm sala cinematografului central (Cinemascopului) din centrul oraşului (care este în proximitatea Filarmonicii) şi eu, ca proiect personal, mi-aş dori foarte mult să-i fac pe toţi politicienii să împingă către acelaşi scop… Cam asta mă preocupă. Nu sunt interesat nici de lucrări cu statul, nici n-am dosare penale, ca să mă fac deputat…

Reporter PSnews: Cine este favorit, din partea ALDE, ca să candideze pentru funcţia de primar al Ploieştilor?

Cătălin Beciu: Vom hotărî… Dacă vreţi, favorita mea ar fi Graţiela Gavrilescu (fost ministru al Mediului în guvernul Ponta 4 – n.r.), pentru că are multă notorietate, este pe locul 2 deja în toate sondajele care s-au făcut pe-aici… Dar nu hotărăsc singur, pentru că, dacă ajung să hotărăsc singur, plec din partid – trebuie să hotărâm cu toţii, împreună, analizând… Însă propunerea mea este Graţiela Gavrilescu. Dar am mulţi alţi colegi care au, probabil, şi ei propunerile lor. Le discutăm cu toată prietenia… Suntem un partid ciudat – nu ne răzbunăm pe cei care au alte opinii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *