Skip to content
Europa

Experții britanici, în alertă! Varianta Delta riscă să supraaglomereze din nou spitalele

coronavirus Inquam Photos/Virgil Simonescu

Spitalele ar putea deveni supraaglomerate dacă se înregistrează o creştere semnificativă a cazurilor de COVID-19 în această iarnă, în Anglia, chiar dacă vaccinarea pe scară largă împotriva noului coronavirus înseamnă că numărul deceselor nu se va apropia de aceleaşi niveluri ca anul trecut, a declarat pentru Reuters unul din principalii epidemiologi din Marea Britanie.

Premierul Boris Johnson pariază pe vaccinarea copiilor şi inocularea cu doze „booster” a adulţilor consideraţi vulnerabili pentru a evita un „lockdown de iarnă” în acest an. Johnson a „închis” economia Angliei de trei ori pentru a evita ca Serviciul naţional de sănătate să fie depăşit de situaţie, aminteşte Reuters.

Neil Ferguson, directorul Centrului de analiză a bolilor infecţioase globale de la Imperial College Londra (ICL), a spus că nu există certitudini privind ce se va întâmpla în lunile următoare, dar spitalele ar putea fi supuse la presiuni.

„Pericolul încă nu s-a încheiat de tot. Am putea avea o creştere semnificativă a infectărilor mai târziu în cursul toamnei, spre iarnă”, a declarat Ferguson pentru Reuters cu prilejul lansării Institutului pentru infecţii (Institute of Infection) de pe lângă ICL.

„În aproape orice caz, sunt optimist că nu vom vedea un val de mortalitate copleşitor în acest moment. Chestiunea mai dificilă se referă la necesităţile de spitalizare. NHS este deja destul de solicitat… capacităţile de urgenţă sunt cam la limită„, a afirmat acesta, potrivit Agerpres.

Anglia înregistrează de la finele lui iulie o medie de circa 30.000 de cazuri noi pe zi de infectare. Or, potrivit lui Ferguson, asemenea cifre constante sunt neobişnuite, iar situaţia s-ar putea agrava cu apropierea iernii, în condiţiile în care oamenii petrec mai mult timp în interior.

Epidemiologul britanic a mai remarcat că probabil imunitatea în rândul populaţiei scade, şi nu creşte, dar că eficienţa vaccinului împotriva îmbolnăvirii grave se menţine. Totuşi, mulţi ar putea necesita spitalizare o noapte sau două, chiar dacă faptul că sunt vaccinaţi înseamnă că nu au nevoie de terapie intensivă.

Fiecare dintre aceşti oameni solicită suplimentar NHS„, a subliniat el, adăugând că ar putea fi nevoie de obligativitatea măştii şi de telemuncă pentru a reduce presiunea asupra spitalelor, chiar dacă un nou lockdown total este „foarte improbabil”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *