Skip to content
Politică

UPDATE Explozie în centrul Istanbulului (VIDEO)

UPDATE 16:50

MAE condamnă atacul terorist care a avut loc în Istanbul

Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti „condamnă cu fermitate atacul terorist care a avut loc astăzi, 19 martie 2016, în centrul orașului turc Istanbul, soldat cu morţi şi numeroși răniţi”, se arată într-un comunicat trimis PSnews.ro.

De asemenea, MAE transmite „sincere condoleanțe familiilor victimelor şi întreaga sa compasiune persoanelor rănite în acest tragic eveniment”.

„Astfel de acțiuni, care pun în pericol vieți nevinovate, nu pot fi justificate sub nicio formă. Ministerul Afacerilor Externe reafirmă angajamentul ferm al României în combaterea tuturor formelor de terorism și reiterează necesitatea intensificării eforturilor internaționale în combaterea acestora”, încheie comunicatul citat.

 

 

——-

O explozie a lovit sămbătă zona comercială a Istanbulului.

UPDATE

Cel puțin patru persoane au murit, iar 20 sunt rănite, potrivit Reuters.

https://www.youtube.com/watch?v=CM5T6cfboDE

——————————————

Cel puţin două persoane au fost ucise în deflagraţie şi mai multe au fost rănite, la doar o săptămână de la atenatatul terorist de la Ankara, soldat cu 37 de morţi, transmite news.ro.

Deflagraţia a avut loc pe bulevardul comercial Istiklal din Taksim, o pietonală aglomerată din centrul Istanbulului, unde se află mai multe magazine şi centre comerciale.

Strada a fost complet închisă de către autorităţi, iar şase răniţi au fost deja transportaţi la spitalul Haseki din Istanbul.

 

" "
" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *