Explozie la un depozit de muniţii în Grecia

Sursă foto: Reuters
Sursă foto: X

Un depozit de muniţii de la o bază aeriană grecească a explodat joi în urma incendiului de pădure din zona oraşului Volos, în zona central-estică a Greciei, astfel că au fost dispuse evacuări la Nea Anghialos, o localitate apropiată de acel oraş, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al pompierilor.

„O parte a depozitului de muniţii al cazărmii forţelor aeriene de la Nea Aghialos a luat foc şi a avut loc o explozie”, a declarat responsabilul citat, scrie Agerpres.

Aceasta a precizat că şapte avioane şi trei elicoptere de stingere a incendiilor acţionează în zonă pentru a stăpâni incendiile care de miercuri nu contenesc în regiunea Volos.

Un puternic val de caniculă a afectat Grecia în ultima săptămână, favorizând incendii de vegetaţie atât în partea continentală a ţării cât şi în insule.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: