O explozie a avut loc, duminică dimineață, la Ambasada SUA din Oslo. A provocat pagube minore, dar nu și victime, a declarat poliția norvegiană, citată de Reuters.
O explozie puternică a fost auzită în apropierea complexului ambasadei din vestul Oslo, în jurul orei 1 dimineața (00:00 GMT), iar în zonă s-a văzut fum, au declarat martori oculari pentru mass-media locală.
”Am stabilit că o explozie a afectat ambasada americană”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției, Mikael Dellemyr, pentru postul public de televiziune NRK, adăugând că explozia a avut loc la intrarea în secția consulară.
Citeşte mai mult aici.
Autor
-
Redactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News












