Radu Popescu, reprezentant al ISU Dâmbovița, care a suferit arsuri la mână în urma uneia dintre exploziile de la staţia GPL de la Crevedia, a precizat că încă sunt flăcări.
El a spus că se simte bine, chiar dacă a fost rănit în urma intervenţiei de stingere a focului. Incendiul a fost localizat şi nu mai există pericol să se extindă.
“Mai există flăcări care se manifestă la cele 7 proprietăţi. Ca explozii, a fost deflagraţia aceea, apoi a mai fost o explozie ceva mai mică, iar una precedentă celei mari”, a declarat Popescu.
”Am fost surprins în deflagraţia cea mare, dar sunt ok. Am fost la aproximativ 100 de metri. Am simţit o arsură la nivelul membrelor, dar echipamentul de protecţie m-a protejat. Sunt rănit la mână, e o arsură de gradul I”, a spus Popescu.
”La acest moment, incendiul a fost localizat, astfel că pericolul extinderii flăcărilor la vecinătăţi a fost eliminat. Echipajele operative acţionează pentru lichidarea ultimelor focare. La faţa locului intervin 10 autospeciale de stingere şi 1 autoscară”, a transmis ISU Dâmboviţa.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News