Expoziţiile-eveniment ale anului 2023: Brauner şi Brâncuşi, la Timişoara, Grigorescu, Picasso şi Dali, la Bucureşti

Sursă foto: Facebook / Consiliul Judeţean Timiş

Anul 2023 a oferit iubitorilor de artă din ţară întâlnirea cu unii dintre cei mai mari artişti ai lumii, în expoziţii-eveniment organizate la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii, dar şi la Bucureşti. Dacă la Timişoara, momentele de vârf ale anului au fost expoziţiile „Victor Brauner: Invenţii şi magie” şi „Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale”, la Bucureşti a fost deschisă, la Muzeul de Artă Recentă, expoziţia „Efectul Picasso”, o premieră absolută în peisajul cultural românesc, iar la finalul anului, la ARCUB a fost inaugurată cea mai amplă expoziţie cu lucrări originale ale celebrului artist Salvador Dalí.

Art Safari – prima ediţie – 10 februarie – 14 mai

Ediţia a 11-a Art Safari, prima din acest an, s-a desfăşurat în perioada 10 februarie-14 mai, în Palatul Dacia-România (Muzeul Municipiului Bucureşti), din strada Lipscani 18-20. Primul sezon a marcat 140 de ani de la naşterea lui Ion Theodorescu-Sion (1882-1939) şi pe maeştrii picturii spaniole, de la Academism la Impresionism, printre care celebrul Joaquin Sorolla.

Art Safari – Love Stories – 30 iunie – 10 septembrie

În a doua parte a anului, Art Safari a organizat două expoziţii: „Love Stories”, cu lucrări din colecţia National Portrait Gallery, Londra, dar şi „Bags Inside Out”, o expoziţie de genţi emblematice din colecţia altui muzeu londonez, Victoria and Albert, care revine la Art Safari.

Art Safari – ediţia a treia – 29 septembrie-14 ianuarie 2024

În această ediţie, publicul poate vedea o expoziţie de muzică celestă Madrigal, povestea oraşului nocturn, dar şi genţi legendare purtate de staruri şi superstaruri. „Viaţa de noapte”, „Pe mai multe voci. O expoziţie de muzică celestă”, „Bags: Inside Out” şi „Love Stories” sunt deschise la Palatul Dacia-România.

„Victor Brauner: Invenţii şi Magie”, Muzeul Naţional de Artă Timişoara – 16 februarie – 28 mai

Retrospectiva „Victor Brauner: Invenţii şi Magie”, cea mai amplă organizată vreodată în România, a fost „o întâlnire dintre Franţa şi România”, după cum declara curatoarea Camille Morando la vernisajul de la la Muzeul Naţional de Artă Timişoara, în deschiderea programului „Timişoara Capitală Europeană a Culturii”.

Expoziţia dedicată uneia dintre figurile centrale ale suprarealismului internaţional, pregătită timp de un an, a beneficiat de un împrumut excepţional de la Centre Pompidou Paris, de aproximativ 40 de lucrări, care au fost completate de douăsprezece lucrări din muzeele din Marsilia şi Saint-Etienne, precum şi de aproximativ 20 de opere păstrate în România, în muzee şi colecţii private. Astfel, această retrospectivă a prezentat întreaga carieră a artistului, din anii 1920, precum şi creaţia sa pe diferite suporturi (pictură, desen, obiect, sculptură).

Vizitatori: Peste 26.000 de persoane din ţară şi din străinătate au văzut prima retrospectivă dedicată artistului organizată în Europa de Est.

„Nicolae Grigorescu, pictor al ethosului românesc”, Muzeul Naţional de Artă al României – 15 mai – 24 septembrie

Expoziţia a cuprins peste 120 de lucrări de pictură din colecţia Muzeului Naţional de Artă al României, multe dintre acestea, de mari dimensiuni, fiind expuse foarte rar sau prezentate acum pentru prima dată publicului în urma restaurării la care au fost supuse, anunţă instituţia. Acestor lucrări li s/au adăugat din colecţia Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” veşminte ţărăneşti şi obiecte cu caracter decorativ precum şi 83 de fotografii realizate în timpul cercetărilor realizate între 1925-1936 de echipa profesorului Dimitrie Gusti în localităţi rurale din România.

Tabloul „Bretonă lucrând (La fereastră)”, realizat în ulei pe lemn, datează din perioada franceză (1876-1886), care a fost cumpărat de statul român, a putut fi admirat în expoziţie. Lucrarea a intrat în patrimoniul MNAR.

Vizitatori: Peste 10.000 de oameni au văzut expoziţia care a marcat 185 de ani de la naşterea pictorului.

„Efectul Picasso”, Muzeul de Artă Recentă – 27 septembrie 2023 – 22 ianuarie 2024

Publicul va vedea 46 de lucrări (picturi, desene, gravuri) semnate de Pablo Picasso, faţă în faţă cu 65 de lucrări (picturi, sculpturi, fotografie, ceramică, graffiti) semnate de 37 de artişti români contemporani, influenţaţi de opera celei mai importante figuri a artei moderne. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Musée National Picasso-Paris şi celebrează 50 de ani de la dispariţia lui Pablo Picasso, printr-un program din care fac parte alte 42 de muzee din lume. România este singura ţară din Europa Centrală şi de Est cuprinsă în amplul proiect lansat de Franţa şi Spania.

„Efectul Picasso” este una dintre cele mai impresionante expoziţii din Europa de Est şi cu siguranţă cea mai importantă din România – care se numără printre cele opt ţări participante în programul „Célébration Picasso: 1973-2023”.

Vizitatori: Organizatorii aşteaptă 30.000 de vizitatori.

„Brâncuşi – Surse româneşti şi perspective universale”, Muzeul Naţional de Artă Timişoara – 30 septembrie – 28 ianuarie

„Măiastra” (Tate), „Dra Pogany” (Muzeul Naţional de Artă Craiova), „Muza adormită” (Centre Pompidou), „Danaida” (Tate), „Pasărea în văzduh” (Colecţia Peggy Gugghenheim Veneţia) sunt câteva dintre capodoperele lui Constantin Brâncuşi reunite în prima expoziţie organizată în România după 1970, care se vede la Timişoara, la Muzeul Naţional de Artă.

Expoziţia „Brâncuşi – Surse româneşti şi perspective universale”, curatoriată de Doina Lemny şi pusă în scenă de arhitectul Attila Kim, cuprinde 22 de sculpturi, 11 desene, 55 de fotografii dar şi documente. De asemenea, beneficiază de un catalog complex, cu 16 texte semnate de specialişti.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: