Zona Timișoarei, cea mai vestică parte a țării și, prin urmare, cea mai apropiată de Italia (mai puțin de 600 de kilometri în linie aeriană de Trieste), a ajuns să fie identificată ca „a opta provincie a Veneto”. Pentru a sublinia acest concept, asociația industriașilor din Treviso și-a ținut prima adunare anuală a noului mileniu chiar la Timișoara.
Treizeci de ani mai târziu, scenariul s-a schimbat radical. Externalizarea „sălbatică”, așa cum era înțeleasă la vremea respectivă, s-a redus la un fenomen rezidual, dar România și zona balcanică, în general, rămân strategice pentru sistemul italian de producție. Există motive noi și diferite: mulți antreprenori, de exemplu, în lumina șocurilor geopolitice internaționale continue, au preferat să scurteze drastic lanțul de aprovizionare, plasând sau găsind în estul Europei ceea ce înainte căutau în Orientul Îndepărtat asiatic.
Mai mult, zona balcanică s-a transformat de-a lungul anilor într-o piață bogată în oportunități pentru companiile italiene. Și dacă adăugăm la aceasta viitoarea reconstrucție a Ucrainei, care nu face parte strict din zona balcanică, dar împărtășește cu România 650 de kilometri de frontieră, bazinul acestor oportunități este destinat să se extindă considerabil.
Câteva date economice pot ajuta la o mai bună înțelegere. Limitându-ne doar la România, principala țară din zonă, Italia este al doilea partener comercial (primul, desigur, este Germania), schimburile au atins un nivel record de peste 20 de miliarde de Euro, iar Italia este, de asemenea, a doua piață de destinație pentru exporturile românești, care au ajuns la 9,5 miliarde de euro (în special echipamente electrice, auto, componente industriale, încălțăminte și textile).
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
