Skip to content
Economie Societate

Facebook colaborează cu Airbus pentru testarea dronelor solare: Documente secrete

" "

Deşi anunţase că renunţă la ambiţiile privind crearea unui sistem de conectare la internet pe baza dronelor, Facebook a reînceput să testeze drone solare, de data aceasta împreună cu un partener.

Publicaţia germană NetzPolitik a reuşit să intre în posesia unor documente secrete care arată că Facebook testează drone solare în Australia împreună cu compania aeriană Airbus.

" "
" "

Cele două companii ar fi început negocierile anul trecut, negocieri care s-au concretizat deja cu zboruri de test în perioada noiembrie – decembrie 2018. Facebook şi Airbus au mai colaborat anterior pentru un sistem de comunicare între dronele satelit.

Testele, a căror locaţie precisă nu se cunoaşte, au vizat drona Zephyr a celor de la Airbus, o dronă creată pentru acţiuni umanitare, de mediu şi apărare.

Zephyr este un aşa-numit HASP (High Altitude Pseudo Satellite), un pseudo satelit care zboară la mare înălţime. Acesta poate zbura luni întregi pe baza energiei solare şi are un profil similar cu Aquila, drona pe care Facebook a renunţat să o mai testeze, potrivit news.ro

Zephyr Model S are o anvergură a aripilor de 25 de metri şi poate naviga la o altitudine de 20 de km.
Documente secrete au arătat că drona folosită pentru teste a fost configurată să transporte o încărcătură, însă nu se ştie ce anume a fost această încărcătură. O variantă ar fi echipamentele de comunicare necesare furnizării internetului în zonele izolate, adică exact ce intenţiona Facebook să realizeze cu propria sa dronă.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *