Skip to content
Puterea Știrilor Video

Factorul care va decide rezultatul prezidențialelor. Cristian Pîrvulescu: Se va mobiliza diaspora la vot dacă nu mai există nicio miză?

Inquam Photos

Politologul Cristian Pîrvulescu a declarat, la ”Puterea știrilor”, că cei care vorbesc tot mai insistent despre un tur 2 la prezidențiale între doi candidați de dreapta uită un lucru: puterea foarte mare de mobilizare a PSD-ului.

”PSD are în continuare șansa de a avea un candidat de turul 2 pe baza datelor care există, nu pe baza sondajelor de opinie. Eu nu spun că sondajele de opinie nu sunt importante. Eu spun că sondajele măsoară opinia azi, ori alegerile vor fi pe 10 noiembrie. Va depinde foarte mult de mobilizare. Se va mai mobiliza, de exemplu, diaspora dacă nu mai există nicio miză, dacă domnul Iohannis va părea din start câștigător? Mai puțin”, a spus analistul.

Cristian Pîrvulescu susține că mobilizarea la vot va depinde foarte mult de campanie.

”Suntem cu toții convinși că ceea ce a contat în alegerile europene nu a fost miza europeană, ci referendumul și ”votul sancțiune”. Va putea președintele Iohannis să mai mizeze odată pe ”votul sancțiune”? S-a întâmplat odată în 2014, s-a mai întâmplat odată la referendum, nu sunt convins că o să meargă și a treia oară.

În momentul de față, PSD va încerca pe cât posibil să se schimbe la față. Nu va schimba nimic în ceea ce privește reformele Justiției, n-are niciun interes. În momentul în care se va întâmpla asta, tot sprijinul de care se bucură doamna Dăncilă se va nărui”, a completat politologul la ”Puterea știrilor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *