Facturi fără plafonare din iulie. Cum îți poți schimba furnizorul de energie fără costuri

Sursa foto: Pixabay

Clienţii casnici şi microîntreprinderile au dreptul să schimbe furnizorul de energie electrică fără niciun comision. Furnizorii de energie au transmis deja clienților ofertele cu noile prețuri pe care le vor practica după data de 1 iulie, când măsurile de plafonare compensare a facturilor vor expira.

În conformitate cu legislația secundară elaborată de ANRE, clientul final de energie electrică are dreptul să denunţe unilateral contractul încheiat cu furnizorul său înainte de ajungerea la termen, cu respectarea condiţiilor contractuale.

Încetarea contractului de furnizare prin denunţare unilaterală de către client nu are niciun efect asupra obligaţiilor decurgând din executarea contractului până la momentul încetării acestuia.

În ceea ce privește schimbarea furnizorului de energie electrică, amintim că acest proces este gratuit, fiind interzisă perceperea oricăror taxe sau tarife legate de parcurgerea acestuia. Clientul final are dreptul să schimbe furnizorul de energie electrică ori de câte ori doreşte, fără ca vreunul dintre operatorii economici implicaţi să aibă dreptul să se opună. În acest scop, clientul final are dreptul să denunţe contractul încheiat cu furnizorul actual.

De asemenea amintim faptul că schimbarea furnizorului de energie electrică se va face cu respectarea condiţiilor contractuale și ale Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea platformei online de schimbare a furnizorului de energie electrică şi gaze naturale şi pentru contractarea furnizării de energie electrică şi gaze naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 3/2022, cu modificările şi completările ulterioare.

Citeşte mai mult aici.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: