Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, vineri seară, după de OUG pentru plafonarea preţurilor la energie şi gaze a fost supusă dezbaterii publice, că Guvernul României şi-a asumat să îi protejeze pe români şi să susţină competitivitatea companiilor româneşti. De asemenea, s-au prevăzut măsuri pentru creşterea lichidităţii pieţei prin facilitarea tranzacţiilor între producători şi furnizori.
”Aşa cum am promis, am pus astăzi în transparenţă propunerea Ministerului Energiei privind schema de compensare-plafonare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale. În faţa instabilităţii regionale, având în vedere creşterile semnificative de preţuri la energie pe piaţa europeană, Guvernul României şi-a asumat să îi protejeze pe români şi să susţină competitivitatea companiilor româneşti”, a scris, vineri seară, pe Afcebook, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
”La energie electrică, schema se prelungeşte până la 1 iulie, iar la gaze ea acoperă 12 luni, până la 1 aprilie 2026. Astfel, facilităm reumplerea depozitelor de gaz la costuri rezonabile pentru iarna următoare”, a mai transmis ministrul.
Acesta anunţă că a propus ”măsuri pentru creşterea lichidităţii pieţei prin facilitarea tranzacţiilor între producători şi furnizori şi o serie de măsuri pentru creşterea transparenţei”.
Citeşte mai mult aici.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News