Skip to content
Societate

Facturile la gaz din iarnă îi sperie pe români. Cererile pentru pompe de căldură au explodat

youtube

Interesul pentru pompele de căldură a crescut spectaculos în acest an. Creșterile uriașe ale facturilor de gaz au determinat mulți consumatori să se îndrepte spre această soluție, spun firmele de profil.

Dacă în anii precedenți, achizițiile de pompe de căldură, cu costuri între 2.000 și 6.000 de euro și chiar 10.000 de euro (în cazul unui echipament la cheie), se materializau abia în a doua jumătate a anului, acum românii pregătesc în avans soluții de încălzire pentru iarna viitoare.

Interesul pentru pompele de căldură este în creștere în ultimul an, în special datorită subvențiilor acordate de Ministerul Mediului prin programele de creștere a eficienței energetice a locuințelor, spun reprezentanții firmelor din piață, scrie Europa Liberă.

Experții în energie sunt reticenți că cele două ordonanțe de urgență anunțate miercuri, una adoptată și cealaltă în pregătire, vor ajuta consumatorii casnici.

Tendința este valabilă și la nivel european: gigantul japonez Panasonic a anunțat în aprilie creșterea producției de la fabrica deschisă în 2018 în Cehia, motivând că cererea a explodat.

O companie maghiară intenționează să construiască trei fabrici de panouri fotovoltaice și componente specifice în zona Turnu Măgurele. Investiția estimată depășește 300 de milioane de euro și ar urma să fie asigurată din fonduri europene.

Prețurile pompelor de căldură au crescut și ele în acest an, cu aproximativ 15%. Principalul motiv este însă majorarea costurilor de producție și de transport, potrivit companiilor.

Majorarea semnificativă a facturilor la gaz în iarnă, dar și contextul războiului și criza gazului din Rusia a acutizat solicitările pentru soluțiile alternative de încălzire, precum pompele de căldură.

„Am vândut în primele luni, cât pentru tot anul trecut!”

Pe piață sunt comercializate trei tipuri de pompe de căldură, în funcție de sursa de energie regenerabilă folosită pentru producerea căldurii: apă-apă, sol-apă și aer-apă.

Pompele care folosesc apa ca resursă sunt considerate cele mai eficiente, iar cele aer-apă sunt cele mai versatile, conform specialiștilor. Chiar dacă folosește energia din natură, sau chiar din mediul ambient, funcționarea necesită și aportul curentului electric – din rețeaua publică, sau prin intermediul panourilor fotovoltaice.

Din ianuarie până acum am vândut aproape cât tot anul trecut: 7 containere de pompă de căldură, fiecare cu câte 65-70 de pompe și mai avem 10 containere comandate, care urmează să ne vină până în septembrie. Alte 10 vom comanda pentru toamnă-iarnă”, spune Silviu Oprișan, managerul unei firme din Oradea, importatoare de pompe de căldură Chofu, aer-apă, de producție japoneză.

Când ajunge un container, în circa o săptămână rămânem fără pompe de căldură. Oamenii vin, sau sună zilnic, sunt speriați, de situația internațională și își dau seama că prețul gazului va crește foarte mult și atunci caută alternative pentru încălzire”, a adăugat el.

Facturi spre zero, împreună cu panourile fotovoltaice

Cu toate acestea, subvenționarea montării de panouri fotovoltaice cu 20.000 de lei / beneficiar de către Ministerul Mediului rămâne principalul factor al creșterii cererii din ultimii ani, a spus Oprișan.

Asta deoarece panourile fotovoltaice pot furniza curentul electric necesar funcționării pompei de căldură, iar cheltuielile de electricitate dar și cele de încălzire (inclusiv apă caldă) pot ajunge la zero.

Rămâne de plătit doar gazul utilizat pentru gătit – dacă nu e înlocuit și aragazul cu un sistem electric – și cantitatea de apă consumată efectiv.

Primele două ediții ale programului Casa Verde Fotovoltaice, lansate începând cu 2019 de Administrația Fondului de Mediu, s-au derulat însă cu dificultate, după cum a relatat Europa Liberă.

Întregul articol poate fi citit aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *