Skip to content
Politică

Falcă a dat 4 ore declarații la Poliție, după ce a dat jos bannerele PSD

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a sunat la 112, miercuri, pentru a cere Poliţiei să constate în oraş existenţa unor bannere ilegale cu Victor Ponta, edilul mărturisind că luni a dat patru ore o declaraţie în faţa poliţiştilor, după o acţiune a municipalităţii privind afişajul ilegal.

Primarul Gheorghe Falcă a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că a sunat la 112 pentru a cere Poliţiei să constate şi să ia măsuri împotriva celor care au montat ilegal în oraş bannere electorale cu Victor Ponta, spunând că lucrătorii municipalităţii nu mai au curajul să intervină pentru îndepărtarea acestora întrucât după o acţiune similară de acum două săptămâni poliţiştii au început cercetări pentru sustragerea unor bannere ale PSD, potrivit jurnaliștilor mediafax.

Falcă a spus că a cerut la 112 ca ”Poliţia să iasă în stradă şi să constate că există bannere electorale amplasate ilegal”.

Edilul a adăugat că, în urmă cu două săptămâni, municipalitatea şi Poliţia Locală au îndepărtat mai multe bannere, dar Poliţia a deschis un dosar pentru sustragerea acestor reclame electorale, iar din acest motiv lucrătorii Primăriei nu mai intervin şi s-a solicitat Poliţiei să constate ilegalităţile şi să ia măsuri.

”Am întrebat la Poliţie în ce stadiu se află solicitarea, dar domnul Puie (Ioan Puie, şeful Poliţiei Municipale – n.r.) ne-a explicat că are timp 30 zile să constate o ilegalitate. Este de neconceput aşa ceva, vor trece alegerile până atunci. În schimb, ne-a trimis către Primărie nişte întrebări în regim de anchetă, pentru că are foarte mult timp să ne scrie aceste întrebări, dar nu are timp să meargă în oraş să constate ilegalităţile”, a afirmat Falcă.

Edilul a declarat că Poliţia face cercetări nu cu privire la afişajul ilegal, cum consideră că ar fi normal, ci cu privire la ”sustragerea unor bannere cu Victor Ponta”.

Conform lui Falcă, Poliţia a cerut informaţii despre angajaţii municipalităţii care au demontat bannerele PSD.

”Ne întreabă pe noi cine a constatat ilegalitatea amplasării bannerelor. Păi înseamnă că acest om (Ioan Puie – n.r.) trebuie să plece imediat din funcţie pentru că Legea 370 spune clar cine sunt constatatorii: în primul rând Poliţia naţională, apoi Jandarmeria, Poliţia de Frontieră şi Poliţia Locală. Adică ei trebuiau să constate primii ilegalităţile”, spune Falcă.

Primarul a declarat că a fost chemat la Poliţie pentru a da declaraţii despre îndepărtarea bannerelor, edilul fiind prezent la una dintre acţiuni, astfel că în cursul zilei de luni a stat patru ore cu poliţiştii.

”Nu ei m-au ţinut pe mine patru ore, ci eu pe ei, pentru că am dat o declaraţie la solicitarea mea, în care am scris inclusiv faptul că cei de la PSD au venit la domnul Puie să ceară înapoi bannerele demontate”, a spus Falcă.

Primarul afirmă că dacă Poliţia nu va interveni în cazul afişajului ilegal din oraş va cere din nou Poliţiei Locale şi lucrătorilor municipalităţii să constate şi să demonteze bannerele fără autorizaţie.

”Sunt curios dacă şi în cât timp vor interveni poliţiştii după aplelul de azi la 112”, a încheiat edilul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *