Falși preoți și directori, trimiși în judecată după ce au înșelat un bătrân bolnav cu 300.000 de euro. Cum acționau

Sursa foto: Unsplash - Stock Birken

Cinci persoane acuzate că au înşelat, cu sute de mii de euro, un bătrân de 93 de ani căruia i-au câştigat încrederea prin realizarea unor lucrări la mormântul soţiei sale şi profitând că vârstnicul fusese diagnosticat cu „demenţă în boala Alzheimer formă moderat-severă” au fost trimise în judecată.

Un bărbat aflat în arest preventiv și alți patru în arest la domiciliu au fost trimiși în judecată pentru înșelăciune în formă continuată, furt calificat, mărturie mincinoasă și alte patru infracțiuni. Potrivit Ministerului Public, probele administrate au relevat că în perioada 13 iunie 2024 – 13 ianuarie 2025, profitând de vulnerabilitatea bătrânului de 93 ani, dar şi de lipsa de discernământ a acestuia, diagnosticat cu „demență în boala Alzheimer formă moderat-severă”, trei dintre inculpaţi i-au luat victimei sume mari de bani, după ce au reuşit să-i câştige încrederea prin realizarea unor lucrări la mormântul soţiei sale.

Indivizii trimiși în judecată au deposedat bătrânul de bani, inducându-l în eroare sub diverse pretexte şi dându-se drept directori sau preoți în Biserica Ortodoxă Română. Potrivit anchetatorilor, folosindu-se de certificate de moștenitor false, inculpații l-au determinat pe bătrân să le dea diverse sume de bani, prin retragere în numerar din contul personal al acestuia (aproximativ 100.000 de euro), în zilele de 13 și 26 iunie 2024. Trei luni mai târziu, în 20 septembrie 2024, doi dintre inculpați l-au indus în eroare pe vârstnic determinându-l să încheie un contract de împrumut cu o instituție financiară nebancară, în valoare de 5.000 lei și ulterior să le dea suma de bani astfel obținută.

„La câteva zile, doi inculpaţi, unul dintre ei instigat de alt inculpat, au participat, în calitate de martori, în faţa unui notar public, la dezbaterea masei succesorale a soţiei decedate a bătrânului, dând declaraţii mincinoase că nu există alţi moştenitori, astfel că au fost eliberate certificate de moştenitori false. Anchetatorii au stabilit că aceste documente false au fost folosite pentru ca bătrânul să poată retrage bani din contul soţiei defuncte. Astfel, în 30 septembrie 2024, inculpaţii l-au pus să scoată 9.000 euro din contul bancar al soţiei sale, în 3 octombrie 2024 l-au determinat să retragă 90.490 euro din acelaşi cont, iar o zi mai târziu, suma de 105.319,39 lei şi să le dea lor toţi aceşti bani. În perioada 23 iulie – 1 octombrie 2024, fără a se putea stabili cu exactitate data, la scurt timp după ce bărbatul de 93 de ani a retras în numerar, din contul soţiei decedate, suma de 99.500,00 de dolari americani, unul dintre cei cinci inculpați şi-a însuşit pe nedrept suma respectivă din locuința bătrânului. Totodată, în 13 ianuarie 2025, unul dintre inculpaţi, ajutat de altul care l-a făcut pe bătrân să iasă din casă, a intrat în locuinţa acestuia cu intenţia de a-i lua pensia în valoare de 8.400 de lei, fără să reuşească acest lucru. Câteva ore mai târziu, în cursul aceleiaşi zile, a revenit în locuinţa vârsnicului, ajutat de celălalt inculpat, care a distras atenţia victimei, şi a furat o mare parte din suma menţionată mai sus, fără a se putea stabili cu exactitate cuantumul”, potrivit procurorilor.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: