Skip to content
Societate

Familia de belgieni care a ales să trăiască românește. Au dat viața din Bruxelles pentru cea de la sat

europafm.ro

De aproape 10 ani, o familie de belgieni a ales să trăiască în România și, după cum o spun, să fie români. Au renunțat la catedră în Bruxelles pentru viața la țară, într-o comună din Gorj, unde fabrică ciocolată belgiană cu ingrediente românești.

În urmă cu 10 ani, Marie și Boris au dat Bruxellesul pe Crasna, o comună cu doar 4.000 de locuitori. S-au îndrăgostit de România de când au văzut-o prima dată.

„Pe vremuri, am venit cu copiii cu școala din Belgia, să facem niște schimburi de experiență cu școlile din România. Am simțit că România este o țară deschisă”, spune Marie, potrivit europafm.ro

Era profesor de pian în Belgia, iar soțul său, Boris Weyssow, preda fizică la o universitate din Germania și Belgia. Nu i-a fost greu să-l convingă să-și schimbe viața total:

„A fost un pic dificil la început dar s-a ameliorat cu timpul și merge bine. Avem mulți prieteni în zonă și mai departe și asta e extraordinar.”

După ce au văzut zona, s-au îndrăgostit de România. Se întâmpla în 2012, iar de atunci nu s-au mai întors în Belgia. Au decis să facă aici ce le-a plăcut cel mai mult în țara de unde proveneau: ciocolată. Au investit aici 150.000 de euro.

Cu ingrediente aduse de la Bruxelles, combinate cu fructe de pădure culese în România, s-au pus pe treabă. Au deschis o fabrică de ciocolată. Angajații sunt din România și s-au adaptat imediat la cerințele proprietarilor belgieni.

Pandemia de Covid 19 le-a dat și lor afacerea peste cap, însă sunt încrezători și, parcă, mereu pregatiți s-o ia de la capăt.

„În 2020 era un pic mai greu dar am supraviețuit. Avem 4 angajați și nu s-au dus la șomaj tehnic, deci avem suficiente comenzi să continuăm”, a mai spus Marie.

Deși belgieni, Marie, de 68 de ani și Boris, în vârstă de 62 de ani, se consideră deja români.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *