Familia lui Gabriel Zetea, abonată la banii statului: contracte, soții și fosta Securitate

Gabriel Zetea, sursa foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Gabriel Zetea, liderul PSD Maramureș, candidează pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Maramureș, la alegerile locale din 2024. Gabriel Zetea nu a lucrat nici măcar o zi din viața lui, dar vrea să decidă viitorul unui întreg județ. Toată viața a fost abonat la banii părinților și la banii statului, având diverse funcții politice.

Gabriel Zetea nu a fost nici măcar un student strălucit. Acesta a absolvit Universitatea „Dimitrie Cantemir” din București, care în trecut a fost implicată într-un scandal cu programe de master nelegale. Zetea a studiat economie la această Universitate, iar până în 2004 nu a câștigat nici măcar un ban.

În 2004 a ajuns consilier județean, pe listele PSD, iar în 2012 progresează și devine vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș. Indemnizația de consilier județean era oricum insuficientă pentru a supraviețui. Astfel, apare întrebarea firească: cu ce bani a supraviețui Gabriel Zetea până la vârsta de 34 de ani, când a devenit vicepreședinte CJ?

Gabriel Zetea, pe vremea când era un simplu consilier județean, și-a permis și o nuntă cu Ioana Pop, fiica lui Virgil Pop, fost ofițer de Securitate în Baia Mare și apoi locotenent-colonel în SRI. Nașul de cununie al celor doi a fost chiar Victor Ponta. Acesta este primul moment în care Gabriel Zetea se apropie de fosta Securitate, pentru că și Victor Ponta are un socru fost colaborator al Securității.

După nuntă și după ascensiunea lui Ponta la conducerea PSD, Gabriel Zetea are succes în Consiliul Județean, iar soția lui este și ea promovată la București în diferite funcții politice.

Firma familiei Zetea, contracte cu statul

Părinții lui Gabriel Zetea dețin firma Vavir Zetea Trans SRL, care a fost înființată în 1994. În 2015, înainte ca Zetea să devină președinte CJ Maramureș, compania familiei declara o cifră de afaceri de 8,2 milioane de lei. În 2019, când Zetea controla tot județul, companiei familiei ajunsese la o cifră de afaceri de 11 milioane de lei.

În 2019, firma Vavir Zetea Trans SRL obținea un contract de 300.000 de lei cu Direcția de Protecție a Copilului din Satu Mare. De asemenea, firma familiei Zetea a mai avut contracte și cu Spitalul din Negrești Oaș, iar  în 2020, a primit un alt contract cu Primăria Seini pentru a livra măști și alte materiale necesare în pandemie. După 2020, firma familiei a continuat să primească și alte contracte cu statul, ajungând la sume tot mai mari. Și firma surorii lui Gabriel Zetea reușește să obțină contracte cu statul, chiar în perioada în care PSD-istul era șeful Consiliului Județean Maramureș.

Gabriel Zetea are un rol decisiv în afacerile familiei. În 2020 s-a împrumutat 243.200 de lei de la trei oameni de afaceri: Florin Sandu Nemeș, Bodnar Miklos Juzsef și Ioan Mihai Ștefan Marc (proprietarul firmei Sebi Marc SRL, mereu abonată la contracte cu statul).

Gabriel Zetea, la rândul său, l-a împrumutat pe tatăl său cu banii pe care i-a adunat de la oamenii de afaceri. Compania familiei nu avea nevoie de împrumuturi, ținând cont că declara cifre de afaceri de milioane de lei. Nici Zetea nu avea nevoie de un împrumut, pentru că în 2020 declara în conturile bancare aproape jumătate de milion de lei. Rămâne un mister de ce a cerut un împrumut de 243.200 lei când el declara în conturi aproape jumătate de milion de lei.

Soțiile lui Zetea, instalate în instituții importante

Ioana Pop, prima soție a lui Zetea, a fost prinsă cu un doctorat plagiat când era președinta Agenției  Naționale pentru Egalitate de Șanse. Ioana Pop, în prezent Cazacu (după căsătoria cu fiul avocatului Ion Cazacu), a ajuns director la ASF, în 2018, unde a rămas doar 2 ani. De la ASF primea peste 160.000 de lei pe an.

Gabriel Zetea a divorțat de Ioana Pop și s-a recăsătorit cu amanta sa, Oana Nicula. Liderul PSD Maramureș a făcut mare nuntă și a atras atenția mass mediei. Inclusiv Viorica Dăncilă, premier în acea perioadă, a fost la nunta lui Zetea cu Nicula. La a doua nuntă, nașul de cununie a fost Dan Mihalache, fost parlamentar și președinte PSD Baia Mare, fost consilier al președintelui Klaus Iohannis și fost ambasador în Marea Britanie.

În 2014, când Oana Nicula era doar concubina lui Zetea, aceasta a câștigat un concurs la Romatsa Baia Mare, compania de stat. Potrivit presei locale, concursul fusese inițial organizat la Baia Mare, apoi a fost anulat și organizat din nou la București, în secret, pentru a o ajuta pe Oana Micula.

Pentru toate femeile din viața lui Gabriel Zetea s-a găsit mereu o funcție cu salarii uriașe în instituțiile statului. Gabriel Zetea, în toată viața sa, nu a făcut decât să încaseze banii cetățenilor fără să livreze vreun proiect important pentru Maramureș. În 2024, Gabriel Zetea este deputat și vrea să se întoarcă la conducerea Consiliului Județean pentru a continua afacerile cu statul.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: