Skip to content
Opinii & Analize

Fauda: România fără drum înapoi

" "

Nu puține au fost momentele în care mi s-a părut că cea mai mare pierdere pentru România ar fi ca, această țară frământată de vremuri potrivnice în mod periodic să se întoarcă iremediabil cu fața către Răsărit. Și asta, cu atât mai mult cu cât, în ultima perioadă, prea părea că se împletesc armonios discursul naționalist de aspirație răsăriteană cu populismul ieftin, dar atât de prizat de către un popor sărăcit.

Pericolul ar putea fi unul major în contextul în care suntem o țară sfâșiată de multiplul război româno-român, o țară în care lupta între combatanții politici pare a fi pistol cu apă față de adevăratele forțe care se confruntă aproape zilnic. Divizarea dusă în absurd nu lasă loc aproape pentru nimic altceva decât pentru propria propagandă. Sergenții mesianici, asa cum au fost ei denumiti de Ion Cristoiu, sunt acum și ei divizați, lupta în tabere opuse, mesajele transmise acoperind orice alta voce.

" "
" "

Alunecarea către Răsărit, ruperea de Europa poate fi mai facilă atunci când în plin haos nu mai identifici tabere și nu mai știi de partea cui este adevărul.
Abia atunci lucrurile devin necontrolabile. În Orientul Mijlociu există un cod pentru a delimita momentul în care se pierde orice ordine prestabilită: atunci când se strigă Fauda (haos), fiecare scapă pe unde poate pentru că sensul nu mai poate fi găsit. Nu știi cine îți este aliat și cine dușman, nu știi de unde urmează să vina lovitura, nu te mai poți baza pe nimeni decât pe sine.

În 1995, la 21 iunie, liderii politici ai puterii și opoziției semnau Pactul de la Snagov, adică angajamentul comun de aderare la valorile europene, angajamentul pentru intrarea României în Uniunea Europeană. Era de fapt simbolul ieșirii României din Fauda de după 1989. Țara găsise un sens, liderii urmau acum un drum trasat dincolo de ambiții și bătălii politice interne.

La 23 de ani de la acel moment, România este în plin haos în care leadershipul politic zgâlțâie instituții fundamentale în scopul propriei supraviețuiri. Lupta pentru adevăr și oprirea abuzurilor s-a transformat din scop în mijloace prin care să se poată răsuci destine.

La 23 de ani de la Pactul de la Snagov nu avem o clasă politică aptă de a identifica un ideal național, ci o clasă politică formată din politicieni secundari și nu din oameni de stat, o clasă politică ce nu își cunoaște istoria, la fel cum nu știe să își proiecteze viitorul.

Cu toate acestea, așa cum ghinionul nostru a fost să ne aflăm mai bine de 50 de ani în sfera de influență rusească, acum norocul nostru pare a fi intenția Statelor Unite de a nu lăsa liber jocul periculos al naționalismului și a extremismului în Balcani. Foarte interesantă în acest context este vizita la București a lui Wess Mitchell, adjunctul secretarului de stat al SUA.

„SUA sunt alături de voi la fiecare pas” este poate cea mai importantă frază din discursul oficialului american, frază care poate bloca forța propagandei ce încearcă să ne spună că suntem abandonați într-un colț uitat de lume. Mai mult decât atât, îndemnul pentru România de a rămâne în cursul de până acum, de a-și asuma rol de lider regional pare să fie îndemnul de care mulți au nevoie pentru a nu cădea pradă retoricii defetiste, ce ne poate duce atât de aproape de abandonul total.

Mirajul Vestului si conștiința latinității nu par a fi întotdeauna îndeajuns. Trebuie să știm că nu suntem nici colonie, nici vreo provincie săracita de atâta prăduire a vreunui imperiu, ci că avem statut de partener egal în proiectele comune din regiune. Iar asta este cu atât mai important cu cât suntem graniță a Europei, suntem jucători strategici pentru ca într-o regiune frământată și măcinată de interese subterane să nu se instaureze Fauda.

Iar dacă tot vorbim de definiri și redefiniri de roluri ale instituțiilor statului, dacă ne raportăm la adevăr că la liantul ce trebuie lege acțiunile, poate că ar trebui să intrăm în era în care instituții fundamentale în menținerea parteneriatului strategic cu SUA (Armata sau SRI ) să aibă mai puțină notorietate și rol în dezbaterile interne și să rămână active în zona colaborării pentru menținerea securității naționale și regionale.

În acest context nu ar trebui să mire pe nimeni vizita lui Eduard Hellvig la Belgrad, el însuși fiind anterior om politic cu viziune orientată către vest, acest moment fiind unul care poziționează România cu rol activ pe tema securității în regiunea Balcanilor.

În tot acest vuiet intern, în uitarea de orice idealuri care pot să unească dincolo de a dezbina, revirimentul discursului anti occident și eurosceptic pare să nu mai fie o amenințare atât de reală. Într-un material ce a fost filmat pentru Editiadedimineata.ro, Dinu Zamfirescu – omul care mai păstrează amintirea carcerelor comuniste, vorbea de faptul că nu există alt drum pentru România decât spre vest. Și poate astfel, de oameni precum Dinu Zamfirescu ar trebui să asculte în egală măsură cei care ne îndeamnă să uităm istoria recentă, precum și cei care uită că singurele momente în care România a progresat economic, social și cultural au fost cele în care am înțeles să strângem legăturile cu partenerii noștri din vest.

Iar rămânerea pe traseul euro atlantic poate fi singura constantă, singurul reper, pentru ieșirea din starea de Fauda în care se află, în acești ani, din nou, România.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *