Skip to content
Sport

FC Barcelona a pus jucătorilor clauze de reziliere de 4,5 miliarde de euro

Primul „11” al FC Barcelona, format din jucătorii care au evoluat cel mai mult în acest sezon, are clauze de reziliere a contractelor în valoare totală de 4,5 miliarde de euro, informează marca.com.

Conducătorii clubului catalan au decis să „blindeze” contractele fotbaliştilor, după ce PSG a achitat în vara anului 2017 suma de 222 de milioane de euro, clauza de reziliere a contractului brazilianului Neymar.

Lionel Messi a fost primul jucător căruia FC Barcelona i-a mărit clauza de reziliere, de la 400 de milioane de euro la 700 de milioane de euro.

Sergi Busquets, Gerard Pique, Samuel Umtiti, Sergi Roberto şi Jordi Alba au clauze de reziliere de câte o jumătate de miliard de euro.

Valoarea cea mai mică a clauzei o are Ivan Rakitici, de 125 de milioane de euro.

O situaţie similară se întâlneşte şi în cazul academiei de fotbal a FC Barcelona, unde sunt numeroşi jucători cu clauze de reziliere cuprinse între 100 şi 200 de miliaone de euro.

viewscnt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *