Skip to content
Puterea Știrilor Video

Febra pregătirilor pentru europarlamentare. Europarlamentarul Norica Nicolai indică principala țintă a ALDE

psnews.ro

Europarlamentarul ALDE  Norica Nicolai a fost, luni, invitată la ”Puterea Știrilor”. În cadrul emisiunii,  aceasta a vorbit, printre altele, și despre stadiul pregătirilor partidului pe care îl reprezintă, în ceea ce privește alegerile europarlamentare, care vor avea loc în data de 26 mai 2019.

”ALDE  a decis deja, m-a validat în Biroul Politic Central. Candidaturile… avem o listă completă și acum suntem, cred eu într-o perioadă de precampanie, în care încercăm din nou să luăm legătura cu electoratul, cei care n-am luat  în timp de cinci ani, nu e și cazul meu, pentru că am fost prezentă permanent în țară și ne pregătim să atacăm campania electorală, începând cu 24 aprilie”, a afirmat europarlamentarul ALDE.

Chestionată în legătură cu scorul propus de ALDE pentru europarlamentare, Norica Nicolai a precizat:

Nu am propus niciun scor. Am vorbit despre nevoia de a avea cinci mandate, principala noastră țintă este să consolidăm ALDE ca principala forță liberală din România. Aceasta este ambiția noastră, probabil dorim clar un scor cu două cifre și, în măsura în care va exista mobilizare și trendul pozitiv pe care suntem acum  se va menține, sper să batem PNL-ul,care este principalul nostru competitor”, a mai spus eurodeputatul.

Norica Nicolai va deschide lista ALDE la europarlamentare. Anunţul a fost făcut, în  data de 27 februarie, de preşedintele formaţiunii Călin Popescu-Tăriceanu, care a spus că, în stabilirea listei de candidaţi, pe care se află, de exemplu Renate Weber şi Varujan Vosganian, s-a ţinut cont, între altele, de experienţa profesională, politică şi de relaţiile la nivel european.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *