Felix Stroe a anunțat că demisionează de la conducerea PSD Constanța, conform unui comunicat de presă oficial.
„Astăzi, în cadrul ședinței Biroului Permanent, îmi voi depune mandatul din funcția de președinte al Organizației Județene Social Democrate Constanța – filiala pe care o conduc din iunie 2015. De fiecare dată ales – în trei Conferințe Județene, niciodată numit de conducerea centrală a partidului. Mi-am desfășurat activitatea de președinte de organizație cu maximă responsabilitate și implicare, chiar și atunci când starea mea de sănătate era profund afectată.
Rămân în continuare membru al Partidului Social Democrat, îmi voi îndeplini atribuțiile care țin de Parlamentul României și voi fi preocupat în permanență de problemele județului nostru,” a precizat Felix Stroe.
Acesta a mai menționat că decizia de a demisiona este una personală.
„Am luat această decizie cu satisfacția faptului că filiala a înregistrat un succes indiscutabil la alegerile din Lumina și Dobromir. Social-democrații au reușit să convingă oamenii și să le câștige încrederea,” se mai arată în comunicat.
Citește mai mult AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









