Skip to content
Politică

Felix Tătaru, apostol al Coaliției pentru Familie, este acuzat de minciună

ziare.com

Publicitarul Felix Tătaru – un apostol declarat al Coaliției pentru Familie – se vede acum acuzat de minciună, adică exact de unul dintre păcatele ce vin în contradicție cu preceptele creștine de la care se revendică CpF.

Desigur, formularea folosită de către magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) care au judecat fondul din dosarul Gala Bute este diferită („declarație nesinceră”), dar ideea rămâne.

Miercuri, jurnalistul Cătălin Tolontan a scris pe blog despre cum șeful grupului de agenții GMP – martor în „Gala Bute” – a fost chemat în instanță ca să dea declarații despre banii primiți de la PDL București în 2011.

Felix Tătaru vine ca martor în «Gala Bute» chiar la ultima înfățișare a dosarului, cea din 1 martie 2017. Procurorii DNA susțin că, în 2011, el a încasat 50.000 de euro cash, la negru, din partea Elenei Udrea. Banii proveneau din mita de 10% pe care oamenii Elenei Udrea o recoltau de la firmele care primeau lucrări cu Ministerul Dezvoltării.

Tătaru neagă. În fața instanței de trei judecători, el recunoaște că a lucrat pentru PD-L București în 2011, când a fost aleasă șefă Elena Udrea, și că a fost plătit pentru munca lui cu 150.000 de euro, dar totul legal, pe contract. Majoritatea acestor bani s-ar fi dus, potrivit lui Tătaru, la furnizori.

Din partea PD-L, contractul e semnat de Elena Udrea, iar din partea agenției de publicitate Map Advertising SRL, de Felix Tătaru.

«Am primit doar 150.000 de euro, nu mai mult și numai prin transfer bancar», depune mărturie patronul agenției GMP la Înalta Curte.

Tătaru însuși admite că a sunat-o repetat pe Elena Udrea ca să-i plătească banii, dar el susține că a telefonat numai pentru cei 150.000 de euro consemnați în acte. Și Elena Udrea confirmă discuțiile cu Tătaru despre bani, însă susține la rându-i că se refereau doar la sumele din contracte.

Tătaru e contrazis de doi oameni, cel care susține că i-a dus încă 50.000 de euro, în plus față de cei 150.000 prevăzuți în contract, și cel care a dat banii acestui mesager. Ambii martori sunt personaje apropiate de Elena Udrea”, detaliază Tolontan (sublinierile ne aparțin).

Dar partea cea mai dură despre Felix Tătaru este chiar acuzația primită din partea completului de la instanța supremă (așa cum apare el în motivarea sentinței de la fond, prin care Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare):

„Înalta Curte apreciază că declaraţia martorului Tătaru Constantin Felix prin care acesta neagă primirea sumei de 50.000 euro prin intermediul martorului Munteanu Radu este nesinceră, în raport cu declaraţiile acestui martor, ce se coroborează cu declaraţiile inculpaţilor Breazu Liberiu Tudor, Topoliceanu Ana Maria şi Lungu Ştefan, dar şi cu înscrisurile existente la dosar referitoare la contractul nr.23/1 aprilie 2011, toate aceste probe conducând la concluzia că în realitate s-au încasat 200.000 euro, însă au fost întocmite documente justificative doar pentru suma de 150.000 euro”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *