Femeie acuzată de propagandă teroristă, condamnată la 4 ani şi 11 luni închisoare de Curtea de Apel Craiova

DIICOT
DIICOT

O femeie acuzată de propagandă teroristă, aflată într-o fază avansată a procesului de auto-radicalizare, a fost condamnată miercuri de Curtea de Apel Craiova la 4 ani şi 11 luni închisoare cu executare.

Decizia nu este definitivă, dar femeia se află în arest preventiv, potrivit Agerpres. Este vorba de ca Florentina Liliana Gîdea, care a mai fost acuzată în trecut de fapte similare. Astfel, în iunie 2022, ea a fost condamnată în alt dosar de Instanţa supremă la 2 ani şi 2 luni închisoare cu suspendare.

Femeia a fost trimisă în judecată de DIICOT pentru promovarea unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea unui act de terorism şi accesarea în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, precum şi deţinerea de astfel de materiale, în scopul însuşirii ideologiei teroriste, ca parte a unui proces de radicalizare, ambele comise în stare de recidivă postcondamnatorie.

 

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: