Femeile şi mamele sunt necesare pentru pacea mondială, transmite papa Francisc în mesajul de Anul Nou

Sursa foto: Facebook

Papa Francisc a subliniat rolul important al femeilor şi al mamelor în cadrul bisericii, în societate şi pentru pacea mondială, în cadrul unei liturghii pe care a prezidat-o în prima zi a noului an la bazilica Sfântul Petru de la Roma, informează agenţia DPA.

„Lumea are nevoie să se uite la mame şi la femei pentru a găsi pacea, pentru a se rupe de spirala violenţei şi a urii şi pentru a reveni la priviri şi inimi umane care văd”, a declarat liderul Bisericii Catolice la Vatican, la omilia în care i-a îndemnat pe credincioşi să-i încredinţeze noul an Fecioarei Maria.

Totodată, Biserica Catolică marchează, în mod tradiţional, la 1 ianuarie Ziua Mondială a Păcii.

În contextul actualelor conflicte armate din lume, pontiful în vârstă de 87 de ani le-a declarat celor aproximativ 7.000 de credincioşi adunaţi în Bazilica Sf. Petru: „Vremurile noastre fără pace au nevoie de o mamă care să recompună încă o dată familia umană”.

„Să-i încredinţăm Maicii Domnului noul an”, le-a transmis papa credincioşilor cărora le-a transmis să spere la consolarea lui Dumnezeu.

În plus, fiecare societate trebuie să respecte şi să protejeze femeile şi să le permită să fie recunoscute, a spus papa Francisc la liturghia de Anul Nou. „Cel care răneşte chiar şi o singură femeie îl profanează pe Dumnezeu, născut din femeie”, a declarat liderul de la Vatican.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: