PSnews

Recent

Fenechiu toarnă gaz pe foc: ancheta contra lui Kovesi, muniție pentru Toader EXCLUSIV

cotidianul.ro

Senatorul PNL Daniel Fenechiu – vicepreședintele Comisiei juridice din Senat – a acordat vineri o declarație pentru PSnews.ro, în care a decriptat anunțul făcut în aceeași zi de către Inspecția Judiciară, privind acțiunea disciplinară deschisă împotriva procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.

CITIȚI ȘI: UPDATE Bătăi de cap pentru Kovesi: Inspecția Judiciară i-a deschis acțiune disciplinară

Pentru început, parlamentarul liberal de Bacău a deplâns „relația extrem de tensionată” dintre Kovesi și IJ, opinând că ea nu face bine relațiilor din interiorul puterii judecătorești.

„Este cât se poate de evident, din punctul meu de vedere, că între Inspecția Judiciară și doamna Kovesi (ca reprezentant al conducerii DNA-ului) este în momentul de față o relație extrem de tensionată. Ne amintim că Inspecția Judiciară a mai cerut sancționarea adjuncților doamnei Kovesi la un moment dat, când a fost cu Ordonanța 13 (procurorii DNA anchetați atunci au fost Marius Bulancea, Paul Dumitriu și Jean Uncheșelu – n.r.) – cerere pe care CSM-ul nu și-a însușit-o. Ne mai aducem aminte că s-a efectuat un control acolo de către o echipă a Inspecției Judiciare, control care a generat destul de multă dezbatere în spațiul public, un control cu opinii contrare șamd., ale cărui concluzii s-au dovedit până la urmă favorabile. Deci una peste alta, acolo e vorba de o stare de conflict deloc propice relațiilor din interiorul puterii judecătorești.

Lăsând la o parte această stare de conflict (evidentă atât pentru oamenii din sistemul judiciar, cât și pentru toți cei care urmăresc fenomenul), să încercăm să deslușim cât de cât în ce constă practic acuza pe care Inspecția Judiciară le-o aduce doamnei Kovesi și domnului Iacob. În esență, Inspecția Judiciară constată în raportul pe care l-a trimis spre soluționare la CSM, că atât doamna Kovesi, cât și domnul Iacob s-ar fi interpus, dând anumite dispoziții procurorilor (de principiu, dreptul procurorului ierarhic superior de a stabili anumite lucruri pe strategia procesuală, și nu cum să facă ancheta penală), ar fi folosit un anume tip de limbaj, ar fi avut anumite ieșiri în anumite discuții – ceea ce, în opinia Inspecției Judiciare, ar fi o abatere disciplinară. N-o să intru pe textul de lege, pentru că opinia publică în general e mai puțin interesată de enunțarea textelor de lege și mai mult de explicarea conținutului lor și a principiilor avute în vedere de Inspecția Judiciară, și respectiv încălcate de doamna Kovesi”, a explicat Fenechiu.

În continuare, senatorul jurist a arătat cum profită Inspecția Judiciară de recentele modificări la legile justiției, chiar dacă acestea încă nu au intrat în vigoare, nefiind promulgate de către președintele Klaus Iohannis.

„Chestiunea asta ridică o serioasă problemă în raport de recentele modificări ale legilor justiției. Una dintre prevederile extrem de contestate ale legilor justiției (în special de stradă și de opoziție) a fost aceea care stabilea că procurorul ierarhic superior poate să intervină în activitatea procurorului ierarhic inferior nu doar pe motive de legalitate (cum era până acum), ci și pe motive de temeinicie. Deci practic, în contextul în care legea contestată extinde atribuțiile procurorului ierarhic superior, Inspecția Judiciară solicită sancționarea doamnei Kovesi tocmai datorită faptului că și-a exercitat atribuțiile de procuror ierarhic superior față de subordonații domniei sale din DNA. Și asta e valabil și pentru domnul Iacob.

E o discuție care, indiferent de argumentele pe care le-ai aduce, nu poate fi ferită de critici, pentru că peste tot în lume (și am proprietatea cuvintelor) procurorii lucrează pe principiul subordonării ierarhice. Deci întotdeauna actul procurorului este aprobat, ratificat, confirmat de către procurorul ierarhic superior. În momentul în care procurorul ierarhic superior poate să confirme, să ratifice un act al procurorului ierarhic inferior, este o deducție cât se poate de logică că se poate și consulta cu acesta și poate să-i dea instrucțiuni în legătură cu modalitatea în care să efectueze ancheta în cauza respectivă. Deci, din punctul ăsta de vedere, toate lucrurile se circumscriu manierei în care noi interpretăm atribuțiile procurorului ierarhic superior. Adică: are voie procurorul ierarhic superior să îi ceară procurorului subordonat să înceapă o urmărire penală, să efectueze cercetare într-un dosar, să facă anumite demersuri? În funcție de cum dai răspunsul la aceste întrebări, poți aprecia dacă doamna Kovesi a greșit sau n-a greșit.

Din perspectiva mea (strict pe lege), procurorul-șef al DNA are atribuțiile legale necesare să solicite o anchetă, să confirme sau să infirme o măsură dispusă de procurorii din subordinea domniei sale, să dea anumite instrucțiuni (în limitele legii – evident) în legătură cu modul în care să se desfășoare o investigație a procurorilor DNA. Deci, din punctul ăsta de vedere, eu cred că, dacă doamna Kovesi – prin pozițiile, deciziile și actele sale – nu a încălcat legea, atunci acțiunea Inspecției Judiciare este pripită și urmează să fie respinsă de către Consiliul Superior al Magistraturii”, a punctat avocatul Fenechiu.

Întrebat de ce crede că demersul IJ a apărut tocmai acum, Daniel Fenechiu a afirmat că alegerea momentului are două cauze: pe de o parte deturnarea atenției de la războiul Dragnea-Tudose (PNL-istul dând de înțeles că șeful Inspecției Judiciare, Lucian Netejoru, ar fi omul coaliției PSD-ALDE), iar pe de altă parte oferirea unui pretext pentru ministrul Justiției, Tudorel Toader, de a îi solicita lui Klaus Iohannis revocarea Laurei Kovesi.

Pe de o parte, este scandalul din momentul de față dintre președintele PSD, Liviu Dragnea, și prim-ministrul Mihai Tudose.

Eu cred că Inspecția Judiciară este o structură despre care să ne amintim că, în momentul în care Tudorel Toader pe 23 august 2017 a ieșit cu pachetul de legi, a emis un comunicat în care a spus că este de acord să treacă în subordinea ministrului. După care în câteva zile a revenit. Este cât se poate de clar că Inspecția Judiciară (în speță procurorul Lucian Netejoru) se situează în acea zonă a magistraților care susțin cât se poate de pe față proiectul de modificare a legilor justiției propus de Toader și de Dragnea. Deci, din punctul ăsta de vedere, eu cred că o primă funcție a acestui scandal generat de solicitarea Inspecției Judiciare este să abată atenția de la problemele dintre Dragnea și Tudose.

O a doua problemă este relativ la Tudorel Toader. Să ne amintim că Tudorel Toader a anunțat în luna decembrie că până la sfârșitul anului va veni cu o propunere (privind soarta lui Kovesi – n.r.). Tudorel Toader, la momentul în care trebuia să facă o propunere, nu avea la bază un motiv pentru care să ceară înlocuirea Codruței Kovesi. În momentul de față, îl are. Tudorel Toader avea până în momentul ăla tot soiul de rapoarte de control în care Kovesi și DNA-ul ieșeau bine, în ciuda faptului că se găsiseră niște lucruri. Mai mult: urma să se desfășoare un control la Secția a II-a, dacă-ți amintești. În momentul de față, acest raport al Inspecției Judiciare este muniție pentru Tudorel Toader, ca să ceară demiterea Codruței Kovesi. Or, ăsta este un demers pervers, pentru că raportul Inspecției Judiciare va fi supus CSM-ului.

În situația în care CSM-ul va da curs solicitării Inspecției Judiciare, chiar dacă doamna Kovesi are posibilitatea să atace la Înalta Curte măsura decisă de CSM, e cât se poate de clar că se generează ideea că doamna Kovesi a greșit. Iar decizia CSM-ului de confirmare a poziției Inspecției Judiciare îi servește ca o mănușă lui Tudorel Toader ca să ceară demisia Codruței Kovesi – ipoteză în care CSM-ul ar trebui să fie consecvent și să avizeze favorabil respectiva propunere, iar președintele Iohannis să fie într-o situație în care să aibă de ales între poziția domniei sale constantă de susținere a DNA-ului șia Codruței Kovesi, și o abatere disciplinară constatată de Inspecția Judiciară și confirmată de CSM. Deci asta este, practic, în opinia mea miza întregului joc: pe de o parte să abată atenția, iar pe de altă parte să-i ofere lui Tudorel Toader muniția necesară încercării de debarcare a Codruței Kovesi, a încheiat Daniel Fenechiu.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi