VIDEO Fenomen inedit în Vârtop: aurora boreală albastră a luminat seara în Apuseni

fenomen inedit aurora
Sursa foto: Dumitras Tvd

Un fenomen inedit a fost surprins de un turist în Staţiunea Vârtop din Munţii Apuseni, joi seara. Aurora boreală a luminat seara, pentru câteva minute, printre nori, şi a fost imortalizat de un fotograf amator.

„Bună seara! Vă trimit 2 poze şi un filmuleţ cu Aurora boreala la Vârtop în această seară la ora 18.24. Incredibil mi s-a părut. A ţinut foarte puţin, sub 5 minute”, a transmis Marius Baicu, care a imortalizat acest fenomen natural de-o frumusețe aproape incredibilă.

Aurora boreală se formează în urma coliziunii moleculelor gazoase de pe Pământ cu particule încărcate magnetic provenite din vânturile solare şi are culoare albastră doar atunci când particulele intră în contact cu moleculele de azot. Aşa s-a întâmplat şi în seara de 30 noiembrie, în Munţii Apuseni, când cerul s-a luminat în albastru.

Nu e prima dată când fascinantul fenomen este vizibil în Bihor. În seara de 4 noiembrie, în mai multe localităţi din judeţ a fost surprinsă aurora boreală de culoare roşiatică, imaginile spectaculoase fiind postate pe reţelele de socializare de Flavius Morar, în Ştei, de Daniel Balaciu în Almaşu Mic, dar şi de alţi bihoreni în Sârbi, Roşiori, Finiş, Tăuteu şi Mădăras.

Citeste mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: