Fermierii ameninţă cu proteste dacă Ministerul Agriculturii nu le soluţionează revendicările

Sursa foto: unsplash
Sursa foto: Unsplash

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) va iniţia de urgenţă demersurile pentru organizarea unui protest autorizat la nivel naţional dacă Ministerul Agriculturii nu le soluţionează revendicările, a anunţat luni organizaţia.

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare a transmis Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale lista de probleme ridicate de membrii săi, fermieri şi cooperative.

„AAC a inclus în lista de solicitări şi termene clare pentru soluţionare/implementare, pe care Ministerul Agriculturii, prin ministrul Florin-Ionuţ Barbu, să şi le asume în cadrul consultărilor programate să înceapă de astăzi, luni, 15 ianuarie. (…) În cazul în care ministrul Florin-Ionuţ Barbu nu va accepta şi respecta termenele asumate, AAC va iniţia de urgenţă demersurile pentru organizarea unui protest autorizat la nivel naţional. Acest lucru a fost anunţat de AAC încă din 12 ianuarie 2024, în cadrul unui comunicat de presă”, avertizează Alianţa.

În plus, AAC subliniază că toate aceste probleme au fost aduse la cunoştinţa MADR şi a altor structuri din Guvern prin numeroase adrese transmise oficial în ultimii doi ani şi nu numai.

Pe lista de solicitări este menţionată plata către toţi fermierii în regim de urgenţă a subvenţiilor APIA – plăţi directe şi plăţi compensatorii, iar termenul este 31 ianuarie 2024 pentru schemele care nu ţin de alte termene.

Asociaţia a făcut referire la derogarea GAEC 7 (rotaţia culturilor – n. r.) şi GAEC 8 (lăsarea a 4% din suprafaţa fermei teren necultivat – n. r.) solicitând clarificarea condiţiilor în care se aplică sau nu se aplică cele două GAEC-uri începând cu anul de cerere 2023 – 2024, termenul fiind 23 ianuarie 2024.

Pe listă se mai află compensarea pierderilor suferite de fermierii români afectaţi de importurile din Ucraina şi reintroducerea taxelor vamale pentru mărfurile de origine ucraineană.

„Este obligatorie adoptarea unor măsuri de stabilire a unor culoare separate pentru cerealele şi oleagioasele din România/UE, monitorizarea transporturilor prin sigilii electronice cu GPS şi clarificarea situaţiei cu mărfurile agricole de origine Republica Moldova. Termen: 31 mai 2024”, precizează asociaţia.

Reprezentanţii AAC au făcut referire şi la acordarea de credite cu dobândă subvenţionată pentru capital de lucru şi investiţii în ferme, cu marja dobânzii de maxim 2%. O astfel de măsură ar reprezenta „o atenţie deosebită faţă de fermierii aflaţi în dificultate şi care actualmente sunt excluşi din proiectul de OUG aflat în consultare publică”, termenul fiind 31 ianuarie 2024.

De asemenea, printre revendicări se mai află utilizarea suplimentară a cadrului temporar Ucraina pentru acordarea către toţi fermierii pentru plata în regim de urgenţă a sprijinului de 100 euro/ha/UVM pentru toate culturile agricole în anul agricol 2022-2023 (culturi de primăvară şi culturi de toamnă). Alianţa mai solicită promovarea unei ordonanţe de urgenţă pentru declararea stării de forţă majoră, în agricultură, la nivel naţional, termenul de implementare fiind 31 mai 2024.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL