Fermierii din sudul Franței au instalat baloți de paie și alte echipamente pe autostradă pentru a bloca traficul și a protesta împotriva lipsei de resurse cu care aceștia se confruntă dar și a restricțiilor excesive care vizează profesia lor. În Germania există teama că furia fermierilor s-ar putea transformă într-o mișcare precum „vestele galbene”.
Autostrada 64 blocată „pe perioadă nedeterminată”
Încă de ieri fermierii francezi au ocupat autostrada de lângă Carbonne (Haute-Garonne) pentru a protesta împotriva lipsei ajutoarelor de stat și a noilor restricții. În această dimineață vineri, pe autostrada A64 sunt blocaje în ambele sensuri ”, a scris prefectura pe X. „Anticipează-ți sau amână-ți călătoriile”, avertizează instituția.
FDSEA (Federația Sindicatelor Fermierilor), cere, printre altele, „eliberarea urgentă a banilor promiși de statul francez”, dar și să nu se modifice autorizațiile de irigare și „fără taxe suplimentare”.
O luptă pentru a ne salva profesia. Vom bloca această porțiune a A64, pe o perioadă nedeterminată!
Pe autostradă au fost montate baloți de paie, tractoare și diverse utilaje pentru a marca blocajul, iar fermierii au petrecut noaptea afară. „Ne-am angajat într-o luptă pentru a ne salva profesia care îți da ce să mănânci”, spun membri ai FDSEA care participă la mișcare.
Potrivit France Bleu fermierii au cu ei „Instalații sanitare, rezervor de apă, generator… instalații de bază, dar concepute pentru a dura”.
„Vom bloca această porțiune a A64 pe o perioadă nedeterminată! », au avertizat FDSEA și Tinerii Agricultori din Haute-Garonne, într-un mesaj de joi. Reamintim că marți, 16 ianuarie, la Toulouse erau 1.000 de fermieri cu 400 de tractoare, în stradă, iar alții se mobilizează in continuare.
Protestul agricultorilor germani vor fi reluate săptămâna viitoare dacă guvernul cancelarului Olaf Scholz nu-şi revizuieşte proiectul de creştere a taxelor pe motorină în sectorul agricol.
Preşedintele Asociaţiei Agricultorilor Germani (DBV), Joachim Rukwied, a anunțat joi, 18 ianuarie, la o conferinţă de presă la Berlin că dacă nu se face nimic acum pentru motorină în agricultură, următoarele proteste şi acţiuni vor avea loc începând de luni, 22 ianuarie. ”Tot ce a fost anunţat până în prezent nu a făcut decât să sporească iritarea agricultorilor, în loc să-i calmeze”, a avertizat Joachim Rukwied
În Germania există teama că furia fermierilor s-ar putea transforma într-o mișcare precum „vestele galbene”
Câteva mii de germani au blocat capitala Germaniei luni, 15 ianuarie, pentru a-și arăta furia după decizia guvernului de a elimina reducerea la motorină agricolă. Prezența artizanilor și comercianților în timpul demonstrației ridică temeri cu privire la o extindere a acestor acțiuni.
Mișcările au început însă, chiar la începutul anului, pe 8 ianuarie când a demarat o „săptămână de acțiuni” care a dat naștere paradelor de tractoare, blocaje pe autostrăzi și mitinguri în toată Germania. Acest lucru a culminat luni 15 ianuarie, la Berlin cu o mare demonstrație care a reunit între 30.000 de oameni, potrivit organizatorilor, pentru a-și arăta furia după decizia guvernului de a elimina reducerea la motorina agricolă.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News