Guvernul Franței va anunța astăzi o serie de măsuri, pentru a dezamorsa cea mai amplă criză cu care s-a confruntat țara în ultimele luni. Anunțul a venit în timpul întâlnirii de aproape patru ore dintre premier și reprezentanții fermierilor. În paralel, agricultorii se pregătesc pentru o înfruntare de lungă durată. Au blocat majoritatea intrărilor în Paris, iar pe autostrăzile din jurul capitalei s-au format cozi de 100 de kilometri.
Ei cer, printre altele, taxe mai mici și ajutor în fața exploziei prețurilor la energie și carburanți.
Fermierii francezi par hotărâți să continue protestele cât timp e nevoie În total, zece mii de agricultori au ieșit în stradă în Hexagon, cu mai bine de cinci mii de utilaje.
„E vorba despre cele 4% din terenurile agricole (care trebuie să rămână nefolosite, n.red.), despre negocieri comerciale, despre import, despre creșterea animalelor”, a spus un lider sindical.
Sunt câteva dintre nemulțumirile care i-au făcut pe fermierii francezi să blocheze traficul în regiunea pariziană. Oamenii mai cer deblocarea de ajutoare de sute de milioane de euro și subvenții pentru motorină.
„Am un împrumut de 180.000 de euro pe 15 ani și trebuie să mă descurc într-un fel sau altul. M-am gândit să renunț, pentru că e prea greu din punct de vedere psihologic”, a declarat un șofer.
Agricultorii au blocat traficul în regiunea pariziană în opt puncte și sunt deciși să nu renunțe la proteste până când nu vor primi garanții că solicitările lor vor fi satisfăcute. În Longvilliers, la 40 de kilometri de Paris, protestatarii au improvizat o tabără, unde au montat corturi unde fermierii să se poată odihni câteva ore.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News