Polonia a anunțat că s-a ajuns la un acord cu fermierii care blochează granița cu Ucraina. Începând de duminică, 7 ianuarie, traficul camioanelor dinspre Ucraina spre Polonia s-a reluat. Guvernul polonez a promis că fermierii vor primi subvențiile pentru porumb, iar impozitele nu vor fi majorate. Transportatorii însă, își continua demonstrația.
Din noiembrie, fermierii polonezi blochează un punct de trecere a frontierei nu departe de orașul Lviv, Ucraina. Guvernul a ajuns la un acord de suspendare a demonstrației, chiar dacă cea a camionagiilor continuă la alte trei treceri.
Rezoluția răspunde unei provocări adresate noului guvern polonez condus de prim-ministrul Donald Tusk, care urmărește să sprijine Ucraina, abordând în același timp preocupările fermierilor și transportatorilor polonezi afectați de conflictul în curs.
Subvenții pentru porumb, creșterea nivelului creditării agricole, păstrarea nivelului impozitului-cereri acceptate
Sâmbătă, 6 ianuarie, ministrul Agriculturii Czesław Siekierski și conducătorul voievodatului Podkarpackie, Teresa Kubas-Hul, s-au întâlnit cu fermierii care protestau. Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale din Polonia, ministrul Czesław Siekierski a acceptat toate cele trei cereri ale fermierilor:
- lansarea subvențiilor pentru porumb în valoare de 1 miliard PLN (circa 230 de milioane de euro);
- creșterea creditării pentru împrumuturile de lichiditate cu 2,5 miliarde PLN (circa 574,7 milioane de euro);
- menținerea nivelului impozitului agricol la nivelul anului 2023.
Pentru ca cerințele să fie implementate trebuie să se adopte reglementări naționale adecvate și să se obțină acordul Comisiei Europene în cazul ajutoarelor financiare (subvenția la porumb și creșterea creditărilor garantate de stat).
Fermierii spun că importurile de alimente din Ucraina au scăzut prețurile, afectându-le veniturile, iar transportatorii denunță concurența neloială din partea omologilor lor ucraineni.
În timp ce fermierii și-au suspendat protestul după ce au ajuns la un acord, transportatorii și-au continuat demonstrația, provocând cozi mari la diferitele puncte de trecere a frontierei. Săptămâna aceasta, ei au avut mai mult de două zile de întârzieri înainte de a traversa.
Reamintim ca protestul a început imediat după Anul Nou. Roman Kondrow, organizator al mișcării de protest spunea ca:
„După o pauză pentru perioada vacanței, dimineața am reluat blocarea postului Medyka (sud-est) din lipsa unui acord scris cu guvernul(…). Dacă se semnează un acord cu guvernul, ne vom suspenda blocada în așteptarea ca cererile noastre să fie realizate”.
La rândul sau, noul prim-ministru al Poloniei, Donald Tusk, a declarat miercuri, 3 ianuarie, că va încerca să convingă transportatorii „să nu folosească blocada ca metodă de a-și apăra interesele”, subliniind totodată că guvernul său „va face totul” pentru a le proteja interesele în această competiție inegală cu transportatorii ucraineni.
El a subliniat, de asemenea, că blocada, mai ales în mijlocul escaladării bombardamentelor rusești și a operațiunilor militare, „nu va face nici negocierile cu Kievul, mai ușoare”.
„Voi fi mai eficient în apărarea transportatorilor polonezi când blocada se va termina. […] Argumentele noastre vor fi auzite mai bine atunci când Polonia nu va fi o țară care blochează granița”.
Varșovia și Kiev, precum și reprezentanții Uniunii Europene au purtat discuții de mai multe ori pentru a rezolva criza la frontieră, dar până acum nu s-a ajuns la un acord.
#Polish farmers resume blocking #Medyka–#Shehyni crossing.
They announce that the protest will last until February 3. They promise to let three trucks through per hour, with no delays, including trucks with humanitarian aid and perishable goods. pic.twitter.com/5ZxHtxcPjL
— Aurora Borealis 🤫 (@aborealis940) January 4, 2024
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News