Festival la Mamaia. 22 de persoane nu au fost lăsate să intre pentru că aveau droguri asupra lor

droguri
Sursa foto: Unsplash

Douăzeci şi două de persoane nu au fost lăsate să intre la Festivalul Sunwaves din Mamaia pentru că au găsite droguri asupra lor, iar trei participanţi au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Reprezentanţii Jandarmeriei Române au anunţat că a doua zi a Festivalului Sunwaves s-a desfăşurat fără incidente.

“A doua zi de desfăşurare a Festivalului Sunwaves 2023 a fost una fără evenimente negative. Principalul obiectiv al forţelor de ordine a fost prevenirea incidentelor şi verificarea condiţiilor de siguranţă. Măsurile proactive şi dispozitivul preventiv, integrat de ordine publică din zona festivalului au urmărit verificarea respectării regulilor de comportament, realizarea în siguranţă a accesului, precum şi gestionarea rapidă a oricăror evenimente. Astfel, obiectivul de prevenire a fost atins şi nu au fost înregistrate incidente de ordine publică”, au transmis reprezentanţii Jandarmeriei Române.

Sursa citată a menţionat că specialiştii din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog au realizat o serie de activităţi cu caracter preventiv, atât înainte de începerea festivalului, cât şi în perioada de desfăşurare a evenimentului muzical, iar cu acest prilej, 270 de persoane au fost consiliate cu privire la efectele şi riscurile asociate consumului de substanţe interzise, reducerea consecinţelor negative asociate consumului, precum şi modalitatea prin care pot cere sprijin în caz de urgenţă.

Jandarmii au mai anunţat că 22 de persoane găsite cu droguri asupra lor nu au intrat la festival.

“Astfel, jandarmii şi poliţiştii constănţeni au aplicat două sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4.000 lei pentru încălcarea normlor legale prevăzute în O.U.G. 34/ 2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă. De asemenea, a fost constatată şi o infractiune conform Art. 335, Cod Penal, conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost oprite din a participa la festival 22 de persoane, identificate având asupra lor substanţe interzise la deţinere”, au mai precizat reprezentanţii Jandarmeriei, potrivit news.ro.

De asemenea, acţiunile de prevenire au fost loc şi în zonele din apropierea evenimentului muzical, fiind testate 33 de persoane pentru consum de alcool şi şase pentru consum de droguri, iar toate rezultatele au fost negative.

“O atenţie deosebită a fost acordată asigurării primului-ajutor. Astfel, echipajele implicate în acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi de prim-ajutor din cadrul I.S.U. Constanţa au acordat sprijin participanţilor, în 3 cazuri care nu au necesitat investigaţii medicale suplimentare. Mai menţionăm că toate deficienţele constatate premergător începerii festivalului, de către lucrătorii ISU Constanţa, au fost remediate”, au mai transmis reprezentanţii Jandarmeriei Române.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: