Festivalul de Film de la Cannes, care în mod normal este organizat în luna mai, „va avea loc în 2021”, cu posibilitatea de a fi programat între finalul lunii iunie şi sfârşitul lui iulie, dacă condiţiile sanitare o impun, spun organizatorii, citaţi de AFP.
Cea mai importantă întâlnire mondială cu filmul, care nu a putut fi organizată în 2020 din cauza pandemiei de coronavirus şi a izolării, va mai avea de aşteptat „pentru a evalua situaţia la începutul anului”, a precizat o purtătoare de cuvânt.
Deocamdată, festivalul este programat pe Croazetă între 11 şi 22 mai. Dar, dacă evoluţia pandemiei o cere, „o analiză este în curs cu o fereastră de date care are în vedere intervalul sfârşitul lui iunie – finalul lui iulie”, adaugă aceasta.
Vlad Voiculescu, sfidător şi evaziv în privinţa studiilor: Găsiţi diploma mea pe contul meu de Facebook
Primarul Dominic Fritz, agent al serviciilor secrete germane? Dovezile care îl dau de gol pe edilul Timişoarei
Robert Cazanciuc, reacţie virulentă după tăierea bugetului ICCJ: Cine e Înalta Poartă pentru care se pune bir?
Oameni noi în politică: USR propune drept prefecți un liberal vopsit la Galați și ginerele unui fost baron local la Gorj
Alina Mungiu-Pippidi, revoltată de comportamentul politicienilor inclusiv în spaţiul virtual: Liderii și trolii se pupă pe bot
Piesa centrală a prestigiosului circuit al festivalurilor internaţionale de cinema, Cannes a plătit preţul pandemiei anul trecut, în timp ce rivalele de la Berlin sau Veneţia au putut să fie organizate, în condiţii stricte, în septembrie cel din urmă.
Anul acesta, primul mare festival al calendarului, Berlinala, a fost nevoit să renunţe la o ediţie clasică, fiind amânat pentru martie iar competiţia va avea loc online din cauza pandemiei. Potrivit News.ro, proiecţii deschise publicului vor fi organizate în iunie.