Fetiță de opt ani, găsită singură într-un tren din Gara Constanța

Poliția. News.ro
Sursă foto: News.ro

O fetiță de opt din Fetești a fost găsită de polițiști, singură, într-un tren aflat în Gara Constanța. Copila a fost preluată de specialiştii de la Protecţia Copilului, iar părinţii ei sunt acum cercetaţi.

Fetița nu a vrut să vorbească cu polițiștii care au găsit-o. IPJ Constanța transmite că fata nu prezenta urme de violență.

„Minora a fost preluată şi condusă la sediu, unde poliţiştii i-au oferit mâncare şi apă. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au reuşit identificarea acesteia, fiind vorba de o minoră, de 8 ani, din municipiul Feteşti, judeţul Ialomiţa”, a transmis IPJ Constanţa, citată de News.ro.

Sursa citată a menţionat că au fost sesizaţi specialişti din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, care au preluat-o pe fată.

De asemenea, poliţiştii au deschis dosar penal, în care sunt cercetaţi părinţii fetei pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL