Skip to content
Sport

FIFA vrea să organizeze Liga Naţiunilor la nivel mondial dar şi majorarea numărului de echipe la Cupa Mondială

FIFA a discutat la summit-ul care a avut loc la Marrakech despre posibilitatea organizării Ligii Naţiunilor la nivel mondial, anunţă frf.ro.

“În cadrul celor două zile de lucru s-a analizat posibilitatea de a se crea Liga Naţiunilor la nivel mondial. Competiţia ar putea să se desfăşoare din doi în doi ani, într-un format asemănător UEFA Nations League. Federaţiile europene s-au abţinut de la votul solicitat de FIFA pentru acordul de implementare al acestui proiect pentru că, în acest moment, nu există informaţii relevante legate de calendarul competiţiei, formatul şi finanţarea acesteia. În acest sens, asociaţiile europene au luat hotărârea de a mandata conducerea UEFA să poarte discuţii cu forul mondial pentru a putea identifica împreună cele mai bune soluţii pentru toţi posibilii participanţi”, precizează federaţia pe site-ul oficial.

La summit s-a luat în discuţie şi posibilitatea de a se extinde numărul de participante la Cupa Mondială de la 32 de echipe, câte sunt în prezent, la 48 începând chiar cu ediţia din 2022, care va fi organizată în Qatar, dacă va fi identificat un potenţial stat coorganizator.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *