Skip to content
Politică

Fiica baronului Mircea Cosma s-a răstit la un deputat USR pe holul Parlamentului (VIDEO)

ziarulincomod.ro

Vedeți în cele ce urmează cum fiica baronului Mircea Cosma (fostul președinte al CJ Prahova) s-a răstit la un deputat USR pe holul Parlamentului.

Vorbim despre Andreea Cosma, cea despre care presa a scris deja cum a intrat în Camera Deputaților după ce doi PSD-iști aflați în fața ei pe lista de Prahova au demisionat, ca să-i facă loc.

CITIȚI ȘI: PSD părăsește sala / Iohannis, discurs VIRULENT: Aţi obosit deja? Ghinion! LIVE TEXT

Marți, s-a întâmplat ceea ce probabil ați văzut deja la televizor: președintele Klaus Iohannis a susținut un discurs în fața plenului reunit, iar în prima jumătate mai mulți parlamentari de la PSD și ALDE au părăsit sala, în semn de boicot.

În timp ce zecile de aleși ai puterii stăteau pe coridor, deputatul USR Iulian Bulai i-a filmat și i-a pus pe Facebook, pe unii dintre ei întrebându-i insistent: „Nu suportați adevărul, stimate parlamentar?” (cu referire la cuvântarea lui Iohannis). Materialul arată și cum deputatul PSD Andreea Cosma se răstește la parlamentarul din opoziție, Cosma fiind nemulțumită că omul lui Nicușor Dan le arăta internauților cine sunt cei care ieșiseră din sala de plen.

„Nu mă filmați pe mine! Nu e frumos să faceți așa ceva”, îi spune Andreea Cosma lui Iulian Bulai.

Mai mult: în imaginile postate, Bulai susține că a fost bruscat de către diverși parlamentari ai puterii.

Puteți privi mai jos întreaga filmare, la sfârșitul căreia deputatul PSD Alexandru-Ioan Andrei îl îndeamnă pe parlamentarul USR să nu mai mintă și să nu mai instige, sugerându-i să aibă grijă ce vorbește.

 

Parlamentarii PSD au ieșit din sala.

Asa se comporta oamenii care nu suporta adevarul.

UPDATE: Am fost bruscat de cei din PSD și ALDE în holul Palatul Parlamentului.
Regreat acest comportament al colegilor deputați. Sper ca cei care au votat ca ei să fie în parlament să vadă ce au trimis. E regretabil, lupta mea pentru o administrație corectă continuă.

Posted by Iulian Bulai on 7 Februarie 2017

1 comentariu la “Fiica baronului Mircea Cosma s-a răstit la un deputat USR pe holul Parlamentului (VIDEO)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *