Filmul unei prietenii adevărate: Băsescu și Iohannis, în rol principal

Prezidențiabilul ACL PNL-PDL, Klaus Iohannis, este, încă de la începutul anului 2014, în centrul atenției publice, cu mici pauze de silenzio stampa în care, cel mai probabil, a pus la punct o strategie care să îi permită să intre în prima linie a scenei politice.

Pentru că niciun politician și nicio strategie politică nu nu poate fi făcută de o singură persoană, este foarte clar că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a avut o întreagă echipă în spate care a gândit tot traseul politic al lui Iohannis din ultimele luni.

Cine este omul care a gândit toată strategia lui Iohannis, probabil nu vom afla niciodată, însă ceea ce știm este că însuși președintele Traian Băsescu a fost printre primele voci importante care i-au dat credit lui Iohannis pentru a candida la prezidențiale. Ba chiar mai mult, Băsescu declara încă din luna martie că l-ar vota pe primarul Sibiului, dacă ar candida la alegerile din această toamnă. Tot el a fost și cel care a prezis declinul politic al lui Crin Antonescu, pe atunci președinte al PNL și candidat la prezidențiale.

„Văd o rocadă distrugătoare care îi va trimite la coşul de gunoi şi pe Crin Antonescu şi pe Victor Ponta apariţia lui Iohannis. Dacă ar candida şi independent, între Ponta, Antonescu şi Iohannis, eu l-aş vota pe Iohannis fără să mă întreb. (…) Eu cred că Iohannis astăzi poate câştiga alegerile pentru Preşedinţia României şi candidând ca independent”, spunea Traian Băsescu la începutul lunii martie.

Scena I, Actul I – Iohannis, Băsescu și o cafea

Relația dintre primarul Sibiului, Klaus Iohannis, și președintele Traian Băsescu nu este deloc una nouă. Cei doi erau prieteni și s-au întâlnit în repetate rânduri, în ipostaze mai mult sau mai puțin oficiale. Ori de câte ori trecea prin Sibiu, Băsescu își făcea timp să stea la o cafea cu primarul Iohannis. Așa s-a întâmplat și în 2007, pe când Sibiul era Capitală Europeană, când cei doi au fost fotografiați alături de soțiile lor, la o terasă din Sibiu, într-un cadru relaxat, unde au discutat despre… vreme, după cum declara chiar Iohannis.

”Am discutat doar aşa, în general, despre politică, vreme, capitala europeană”, spunea Klaus Iohannis pe atunci.

Tot în 2007, Iohannis a fost decorat de Traian Băsescu cu Ordinul Național ”Steaua României”, în grad de cavaler, cea mai înaltă distincție oferită de statul român.

cafea

Scena I, Actul II – Mândria nu dă prilej decât la ceartă

Pentru că în orice relație există și certuri era de așteptat ca și între Iohannis și Băsescu să apară o scânteie. Ei bine, relația lor a ajuns în punctul zero în anul 2009, când Băsescu a refuzat să îl numească pe amicul său de cafea șef la Guvern.

Haideți să ne întoarcem puțin în 2009.

În octombrie 2009, Iohannis a fost propus de PNL-PSD-UDMR-PC pentru funcția de prim-ministru, după ce Guvernul Boc – adică al lui Băsescu, a fost demis în urma unei moțiuni de cenzură. Iohannis, aspirant la o funcție de rangul I, a acceptat imediat, însă, în următoarea zi, prietenul său de cafea, Băsescu, i-a spulberat visele și a respins propunerea făcută de PNL-PSD-UDMR-PC – viitorul USL.

Pentru ca supărarea să nu fie prea mare, Băsescu a găsit și o scuză, aparent acceptabilă. Șeful statului spunea pe atunci că nu a refuzat candidatura lui Iohannis, însă este nevoit să numească un premier din cel mai mare partid din Parlament, culmea PDL, și l-a numit șef la Guvern pe Lucian Croitoru.

S.O.S Klaus Iohannis – Intervenția PNL

Opoziția nu a stat însă cu mâinile în sân. Liderul PNL, cel care l-a propulsat pe edilul Sibiului în politica centrală, Crin Antonescu – candidat la prezidențialele din 2009, îi sare în ajutor lui Iohannis, deși, în acea perioadă, neamțul nu era nici măcar membru al Partidului Național Liberal.

Crin Antonescu se visa deja președintele România și îi transmitea lui Băsescu că el însuși îl va numi pe Iohannis prim-ministru. Intervenția a fost fără sens, având în vedere că până și Parlamentul care a adoptat la acea vreme o declarație prin care se cerea retragerea candidaturii lui Croitoru și suport pentru Iohannis, nu a avut efect. Băsescu și-a dovedit încă o dată puterea și îl refuză, din nou, pe amicul de cafea Iohannis – poate avea un plan mai bun pentru el, spre exemplu candidatura la prezidențialele din 2014 pentru a continua proiectele lui, având în vedere că Băsescu nu mai poate candida la cea mai înaltă funcție din stat.

Printre altele, Antonescu a visat degeaba. Nu a ajuns nici măcar în turul doi al prezidențialelor, iar scaunul de la Cotroceni a fost ocupat tot de Băsescu care l-a pus șef la Guvern pe Emil Boc.

Cu toate acestea Iohannis nici nu s-a supărat pe Băsescu, dar nici nu l-a susținut pe Antonescu la prezidențiale.

Iată ce declara Iohannis în noiembrie 2009, imediat după ce a fost respins de Băsescu:

Reporter: Cum vedeţi campania electorală pentru prezidenţiale? Cine credeţi că are cele mai mari şanse de a câştiga? De ce?

K.I.: Cam ştim cu toţii la ce să ne aşteptăm. În privinţa şanselor candidaţilor la funcţia de preşedinte, las firmele specializate în sondaje de opinie să se pronunţe. Cred că au mai multe date pentru a putea face această apreciere.

Reporter: De ce credeţi că preşedintele Traian Băsescu nu a luat act de propunerea făcută de opoziţie şi nu v-a numit pe dvs. Premier?

K.I.: Am comentat în numeroase rânduri această afirmaţie. Pur şi simplu cred că domnul preşedinte a avut o opţiune personală în ceea ce priveşte persoana care să ocupe această funcţie. Nu consider că a fost vreo chestiune de natură personală în acest gest.

Reporter: Va avea această decizie repercursiuni asupra alegerilor prezidenţiale? Vor sancţiona românii această decizie a preşedintelui?

K.I.: Consider că este bine să-i lăsăm pe români să voteze aşa cum cred ei de cuviinţă şi să tragem concluziile după anunţarea rezultatelor alegerilor.

Explicația lui Băsescu

 

„În spatele lui (Klaus Iohannis – n.red.) ar fi fost aşezat tot sistemul acesta căruia îi este frică de pierderea privilegiilor”, spunea Băsescu în octombrie 2009.

Băsescu a apreciat că primarul Sibiului, Klaus Johannis, este „un om excepţional atras într-o capcană politică”.  Şeful statului mai spune că l-a contactat telefonic pe Klaus Iohannis înainte de a-l desemna pe Lucian Croitoru pentru funcţia de premier „din bun simţ şi respect”.

„Cred că domnul Iohannis are un moment de naivitate crezând că ar fi fost utilizat ca prim-ministru pentru doi-trei ani. Şi PSD a spus foarte clar: Da Johannis până la prezidenţiale, nu conta punctul de vedere al PNL. PSD a văzut-o ca pe soluţia de la Grivco, probabil că domnul Johannis nu ştie unde i s-a pregătit soarta”, a spus Traian Băsescu, care a specificat faptul că „Johannis nu a participat la Grivco”.

Scena I, Actul III – Cine se aseamănă se adună

Deși acum Iohannis susține că nu s-a mai întâlnit cu Băsescu din 2008… sau 2011 – nici măcar el nu este convins când a băut ultima dată cafea cu Băsescu – la referendumul din 2012, primarul Sibiului a fost de partea lui Băsescu și nu i-a susținut pe cei care au inițiat referendumul – USL, exact cei care l-au propus ca premier în 2009 și cei care i-au oferit tot sprijinul politic pentru a ajunge în prima linie (P.S. news – poate nu suficient).

Iată un episod din ziua alegerilor. Primarul Sibiului, cetățean model, merge la la vot. Ca să îi poarte noroc amicului de cafea, Băsescu, își ia cravata norocoasă care l-a ajutat la alegerile locale.

„M-am gândit că dacă prima dată a fost cu folos (n.r. – la alegerile locale), poate și de data aceasta va fi”, spunea Iohannis în duminica alegerilor.

„Am votat pentru ca așa este bine să se voteze atunci când sunt alegeri, iar, în rest, pentru democrație. Cred că este o expresie destul de potrivită pentru ce facem astăzi. Evident, lumea știe despre ce este vorba. Ar trebui sa meargă (la vot n.r.). Este foarte simplu, durează pentru oricine 10-15 minute și ar trebui să facem acest mic sacrificiu pentru a ne exprima votul”, a mai explicat edilul Sibiului.

Chiar și în urmă cu câteva zile, Iohannis a criticat dur referendumul ”pregătit foarte prost de USL”.

„Toată acțiunea a fost la limita Constituției și nu trebuie să confundăm fondul problemei cu forma. Întreaga procedură a fost, după părerea mea, absolut inutilă și prost inspirată. Nu trebuia făcută nici suspendarea, nici referendumul. Nu a avut nimeni de câștigat de acolo. USL a pregătit-o foarte prost, a informat foarte prost, au făcut niște pași care au fost extrem de rapizi și prost pregătiți, iar fondul problemei, dacă se votează pentru sau contra la momentul respectiv, a fost discutat în conducerea Forumului German și s-a hotărât ca domnul Ovidiu Ganț să voteze pentru suspendare”, a declarat Klaus Iohannis.

Altfel spus Băsescu pare a fi cel mai mare susținător al lui Iohannis pentru a prelua scaunul de la Cotroceni, având în vedere că protejata președintelui, Elena Udrea, nu are nicio șansă să îi ia locul ”tătucului” Băsescu – lucru pe care Băsescu îl știe.

Pentru că nimeni nu ne va confirma vreodată dacă Iohannis este sau nu omul lui Băsescu vă lăsăm pe voi să trageți concluziile în urma acestui material care reprezintă un scurt istoric al relației dintre cei doi. Însă, în închiere ar trebui să medităm la câteva întrebări: De ce Iohannis l-a susținut pe Băsescu indiferent de situație? De ce lui Iohannis nu ia păsat niciodată de Antonescu & CO., deși ei au fost cei care l-au adus, cel puțin aparent, în prima linie pe scena politică? Și, nu în ultimul rând, cine a fost în spatele acestei strategii?

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: