Skip to content
Politică

Financial Times anunță efectul guvernării PSD: România regresează

b1.ro

România se află la a treia guvernare a coaliției PSD-ALDE de la momentul alegerilor parlamentare. În această perioadă au fost numeroase proteste împotriva inițiativelor PSD ce privesc la justiție.

În acest context, guvernele vest-europene și autoritățile europene sunt tot mai îngrijorate de modul în care sunt tratate instituțiile democratice, independența justiției și statul de drept în România, dar și în Polonia și Ungaria, scriu jurnaliștii de la Financial Times.

Îngrijorările în privința României sunt cu atât mai mari cu cât țara urmează să preia președinția UE din ianuarie.

Financial Times notează că, sub guvernarea social-democrată, România regresează în privința valorilor pe care ar trebui să le promoveze.

Jurnaliștii preciează că România, asemenea Bulgariei, este vizată de Mecanismul de Cooperare și Verificare al UE, din cauza deficiențelor din ariile reformei judiciare și a luptei împotriva corupției. Asta nu le convine deloc miniștrilor români. Iar șansele ca UE să ridice MCV-ul au căzut după ce Laura Codruța Kovesi a fost înlăturată de la șefia DNA. Sub conducerea lui Kovesi, DNA a obținut condamnările mai multor miniștri, foști miniștri și parlamentari, informează b1.ro.

Prestigioasa publicație a mai precizat că președintele Klaus Iohannis este admirat în Vestul Europei pentru curajul său de vorbi în favoarea statului de drept. Totuși, el nu a reușit să o protejeze pe Kovesi, deoarece Curtea Constituțională a decis că nu are puterea de a preveni concedierea ei.

Uniunea Europeană consideră că presiunile împotriva lui Kovesi și a Direcției fac parte dintr-un plan mai amplu al Guvernului de a proteja politicienii de rang înalt. Același plan include și modificarea Codului penal și diminuarea sancțiunilor pentru corupție.

Potrivit Financial Times, personajul principal este Liviu Dragnea, liderul PSD, condamnat în iunie în primă instanță pentru abuz în serviciu și care mai are o condamnare pentru fraudă electorală. Dragnea pare determinat să evite sentința la închisoare, pentru că îi va distruge aproape sigur cariera politică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *