Financial Times: România, în pragul unui colaps prin „măsurile de austeritate extrem de nepopulare”

Sursa foto: Pexels

„Măsurile de austeritate care au stârnit nemulțumire publică și au dus la căderi de guverne prin toată Europa în urmă cu peste un deceniu revin în România, unde responsabilii încearcă să aducă sub control un deficit-record.”, a precizat Financial Times despre situația actuală din țara noastră. 

De asemenea, publicația internațională a comentat și declarațiile ministrului de Finanțe Alexandru Nazare, cu privire la deficitul bugetului de stat.

„„Firește că nu e ușor,” a declarat Nazare, adăugând că guvernul de coaliție e hotărât să adopte toate măsurile necesare.

„Cu toții suntem pe deplin conștienți de situația actuală a bugetului.”

Cu un deficit public de 9,3% din PIB, România a avut cel mai ridicat deficit din UE în 2024, cu mult peste pragul de 3% prevăzut de regulile fiscale ale blocului comunitar. Guvernul precedent a fost reticent să adopte orice măsuri de austeritate înaintea alegerilor de anul trecut.

Măsurile de austeritate rămân extrem de nepopulare, dat fiind că țara a trecut printr-unul dintre cele mai dure seturi de reduceri de cheltuieli și măriri de impozite din Europa în contextul crizei datoriei suverane. În 2012 guvernul de la București a căzut din cauza unor proteste masive anti-austeritate — similar cu evenimente din Grecia, Portugalia și Irlanda.

De data aceasta guvernul român încearcă să introducă măsurile treptat.”, a menționat Financial Times.

Publicația a menționat și protestele care au avut loc în ultima perioadă în țara noastră, din cauza măsurilor de austeritate introduse  de Guvern.

„Cu toate acestea, sute de protestatari au ieșit pe străzile Bucureștiului și altor orașe în această vară, liderul partidului de extrema dreaptă AUR, George Simion, cerând alegeri anticipate și promițând să „refuze plata impozitelor” impuse de guvernul calificat de el drept „ilegitim”.”, scrie Financial Times.

Este adusă în discuție și reforma pensiilor speciale, în contextul în care orice măriri de pensii și salarii au fost suspendate până în 2026. „Tăierea pensiilor speciale și a altor beneficii generoase pentru foștii responsabili guvernamentali, nici măcar nu au fost convenite încă”, scrie publicația.

„Pachetul din 1 august include o mărire a cotei maxime a TVA-ului de la 19 la 21%, precum și accize mai mari. Orice măriri ale salariilor și pensiilor din sectorul public sunt suspendate până la finalul lui 2026. Însă măsurile mai dificile, precum restructurarea administrării companiilor de stat și tăierea pensiilor speciale și a altor beneficii generoase pentru foștii responsabili guvernamentali, nici măcar nu au fost convenite încă.

Nazare a declarat că reforma planificată a pensiilor are drept scop „eliminarea privilegiilor speciale”, cum ar fi pensionarea anticipată pentru magistrați, care în prezent pot începe să primească pensie de pe la 45 de ani. „Aceste măsuri sunt esențiale pentru a asigura atât sustenabilitatea fiscală cât și echitatea”, a declarat ministrul.

Fundamentele economice ale României rămân dificile: toate cele trei mari agenții de rating au retrogradat-o la numai o treaptă deasupra gradului la care investițiile nu rentează – ori staut „junk” – din cauza datoriei cu expansiune rapidă și a inflației apreciabile.

PIB-ul a crescut cu numai 0,3% în al doilea trimestru, banca centrală avertizând că ritmul de creștere va încetini și mai mult, întrucât inflația o obligă să mențină rata de referință a dobânzii la 6,5%.

Starea economică precară a fost agravată și mai mult de o criză politică care a durat luni întregi, după ce Curtea Constituțională a anulat în decembrie un scrutin prezidențial din cauza unor presupuse interferențe ale Rusiei.”, scrie publicația.

„Noul guvern a preluat mandatul în iunie, după victoria președintelui pro-UE Nicușor Dan la repetarea alegerilor. Însă coaliția formată din patru partide rămâne fragilă, în contextul tensiunilor ridicate dintre parteneri.

Un vicepremier a demisionat la începutul acestei săptămâni din cauza acuzațiilor de fraudă, în timp ce Uniunea Salvați România (USR), partid anti-sistem fondat de Dan, s-a opus deciziei de a i se organiza funeralii de stat primului președinte post-comunist al țării.

Între timp, AUR, care s-a clasat pe locul doi la alegerile parlamentare din decembrie, a surclasat partidele de guvernare în sondajele de opinie, situându-se pe primul loc cu aproximativ 40%. AUR profită de nemulțumirea publicului față de scăderea nivelului de trai și pe percepția persistentă că politicienii caută doar să obțină putere pentru a se îmbogăți pe ei și pe amicii lor.

Măsurile controversate care încă așteaptă aprobare – privind pensiile și reforma administrării companiilor de stat, un alt sector predispus la clientelism – sunt deosebit de urgente, deoarece reprezintă condiții de accesare a fondurilor de redresare post-pandemie ale UE, care trebuie utilizate până la sfârșitul anului viitor.”, menționează Financial Times.

„Guvernul a recunoscut luna trecută că vor pierde aproape un sfert din aceste fonduri din totalul inițial de 28,5 miliarde de euro pe care trebuia să-l primească. Până acum România a accesat mai puțin de 10 miliarde de euro din acești bani.

Nazare a declarat că partenerii de coaliție sunt perfect conștienți de miză.

„Păstrarea fondurilor UE disponibile și utilizarea la maxim a oricăror alte fonduri europene […] nu reprezintă o chestiune de stânga sau de dreapta – e o opțiune strategică care stimulează dezvoltarea României”, a afirmat Nazare.

Guvernul urmărește de asemenea să accelereze digitalizarea serviciilor publice, să amelioreze colectarea impozitelor și administrația locală și să ia în colimator agențiile de reglementare din sectoare precum energia sau telecomunicațiile pentru a reduce costurile și a mări transparența.

Însă ministrul a recunoscut că această reformă și alte reforme dificile vor fi probabil implementate pe deplin abia spre sfârșitul mandatului actualului guvern, peste trei ani. Întrebat despre posibilele tensiuni interne care ar putea zădărnici aceste eforturi, Nazare a declarat: „Rămân optimist că această coaliție va continua să funcționeze coerent până când vom reuși să trecem cu bine peste această perioadă dificilă.”

Costin Ciobanu, cercetător la Universitatea Aarhus din Danemarca, a afirmat că teama de a pierde alegerile e cea care va ține cel mai probabil coaliția unită — însă nu chiar pentru un mandat întreg.

„AUR e aproape de 40%, iar membrii coaliției sunt fiecare sub 20”, a declarat el. „AUR poate doar să stea deoparte și să aștepte. Nu sunt foarte încrezător că această coaliție ar putea rezista mai mult de un an.”

Românii înțeleg gravitatea situației fiscale, dar nu au încredere în guvern și pun la îndoială eficiența măsurilor recente.

„E nevoie de bani, dar totul s-a scumpit odată cu creșterea TVA-ului,” a spus Cristina, o ingineră de 49 de ani din București. „Sper să se întâmple ceva cu pensiile speciale, care sunt exagerat de mari și nejustificate.”

Mihai, un muncitor de 53 de ani din București, s-a întrebat pe de altă parte de ce cetățenii trebuie să fie cei care suportă povara deficitului bugetar. „Dacă eu și alții ca mine ne-am plătit impozitele, de unde a apărut gaura? Cineva a greșit ceva. Atunci să plătească acel cineva.””, conchide Financial Times.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: