Skip to content
Puterea Știrilor Video

„Finanțarea transportului feroviar nu a fost foarte sus pe ordinea priorităților”, se recunoaște din PNL: Demiterea directorului CFR nu rezolvă problema

Inquam/Ovidiu Iordachi

Decanul Facultății de Administrarea Afacerilor din cadrul ASE, liberalul Tănase Stamule a comentat la „Puterea Știrilor” declarația ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a pus pe seama „subfinanțării sistemului” cele două accidente feroviare grave din ultima perioadă. Stamule consideră că „pe partea de cifre, domnul Grindeanu are dreptate, deci România a fost o țară săracă, iar pe ordinea priorităților de finanțare din partea statului român, transportul feroviar nu a fost foarte sus”. El a adăugat că, de-a lungul timpului, statul român a încercat să finanțeze CFR „prin tot felul de subvenții mascate”.

„Primul efort mare pe care l-am făcut a fost cel cu salariile medicilor. Acum este un efort cu tot ce înseamnă modernizare sistemului de stat, de sănătate. Se cofinanțează masiv proiectele finanțate prin proiect europene, în special zona de infrastructură rutieră și foarte probabil că în următoarea etapă va fi transportul feroviar, care este considerat și ca transport verde și de aceea au existat aceste deficiențe de finanțare.

Statul a încercat prin tot felul de subvenții mascate, bilete gratuite pentru pensionari, pentru revoluționari, pentru sudenți, toate acestea de fapt era o formă de a da mascat niște bani CFR-urilor. Dar, din păcate, modelul de afaceri al CFR-urilor, plus, să zicem așa, poziția lor mai joasă pe ordinea de priorități decât alte lucruri a dus la o subfinanțare cronică”, a declarat Tănase Stamule la „Puterea Știrilor”.

Liberalul a precizat că demisia directorului general nu ar rezolva situația, însă ar trebui ca și în România să devină normalitate demisiile celor responsabili atunci când au loc evenimente grave.

„Cu siguranță nu rezolvă situația (o demisie a directorului CFR Călători, Traian Preoteasa – n.r.). O companie subvenționată din bani publici are o responsabilitate și mai mare față de cetățeni și, în plus, trebuie să devină o normalitate partea asta de demisie când se întâmplă ceva. Cu siguranță, înainte să răspundă acea persoană trebuie făcut un audit, adică și demisiile la nervi nu sunt totdeauna cele mai fericite. Adică pentru că, cine știe, nu poate să fie directorul general responsabil de greșeala oricărui inginer”, a mai spus liberalul Tănase Stamule.

Grindeanu: Locomotiva abia ieșise din revizie

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a spus luni, în cadrul unei conferințe de presă, că locomotiva care a cauzat accidentul de sâmbătă, 25 martie, din Gara Galați, a ieșit din revizie în dimineața acelei zilei.

„Locomotiva care a cauzat accidentul de sâmbătă seara, 25 martie, a ieșit din revizie tehnică, din depoul Ploiești, în dimineața acelei zilei. Am raportul din acest punct de vedere. (…) Restul datelor și toate aspectele legate de anchetă, fie ca vorbim de Teleroman sau Galați vor fi făcute publice si vor fi prezentate”, a spus ministrul.

Totodată, el susține că sistemul feroviar este subfinanțat de zeci de ani și pentru a evita asemenea accidente sunt necesare investiții. „Standardele tehnice în sistemul ferivoar trebuie să fie asigurate mereu la cei mai buni parametri pentru ca asemenea tragedii să nu se mai repete. Tot din capul locului trebuie să spun că de zeci de ani acest sistem a fost subfinanțat. Asta e o realitate pe care nu o putem să o negăm. (…) Trebuie precizat faptul că sunt foarte multe lucruri de făcut în domeniul feroviar pentru că acești zeci de ani de subfinanțare ne-au adus într-o situație nu tocmai fericită și că tot ceea ce înseamnă program operațional de transporturi sau PNRR înseamnă de fapt o reformă din temelii a acestui sistem feroviar”, a spus Grindeanu, potrivit Digi24.

Accident tragic la Galați

În urma accidentului din Galați, o femeie de 53 de ani, mecanic de tren, și-a pierdut viața, după ce locomotiva a intrat cu viteză într-un vagon. Alți 3 pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale. Potrivit primelor informații, locomotiva nu a mai putut frâna, având cel mai probabil o defecțiune. Primele verificări au arătat că acul vitezometrului locomotivei s-ar fi oprit la 75 km/h, precizează clubferoviar.ro, ceea ce ar putea justifica impactul atât de violent care a provocat victime.

Este al doilea accident în ultimele 12 zile. Pe 13 martie, un tren de pasageri s-a ciocnit violent cu un tren marfar în Teleorman. În urma accidentului, 4 pasageri au ajuns la spital și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Mult mai grav este că CFR a încercat să ascundă acest accident și nu a transmis informații că ar fi fost vorba de o ciocnire între un tren de pasageri și un tren marfar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *