Skip to content
Energie Știri

Finanțări de 138 milioane euro pentru Transgaz. De unde provin

radiocluj.ro

Transgaz, companie strategică aflată în portofoliul Ministerului Economiei, a anunțat, vineri, că a semnat noi contracte de finanțare, de 138 milioane de euro, cu Banca Europeană de Investiții (BEI).

În cursul zilei de joi, 24 ianuarie 2019, Transgaz prin Directorul General Ion Sterian și Banca Europeană de Investiții (BEI) prin Vicepreședintele Andrew McDowell au semnat la Luxembourg două contracte de finanțare”, se arată în comunicat, citat de Profit.ro.

Astfel, a fost semnat un contract de împrumut pentru 100 milioane euro reprezentând cea de a doua tranșă din împrumutul aprobat pentru Transgaz, în valoare de 150 milioane euro.

Contractul pentru prima tranșă de 50 milioane euro a fost semnat în 17 decembrie 2018.

Banca Europeană de Investiții (BEI) a acordat 150 de milioane de euro pentru finanțarea unei noi conducte de transport, în lungime de 308,2 km, conductă ce va conecta resursele de gaze naturale ale României de la țărmul Mării Negre atât cu rețeaua națională de transport gaze naturale, cât și cu coridorul BRUA (conducta Tuzla – Podișor), conectând astfel sistemele de transport gaze naturale din Europa de Sud-Est, Centrală și Europa de Vest. Acordarea acestei finanțări este susținută de Fondul European pentru Investiții Strategice (EFSI), pilonul financiar al Planului de investiții pentru Europa („Planul Juncker”)”, se arată în comunicat.

Totodată, a mai fost semnat un contract de împrumut în valoare de 38 milioane euro prin care BEI acordă finanțare Eurotransgaz, subsidiara Transgaz în Republica Moldova, în vederea finanțarii Vestmoldtransgaz pentru proiectul de interconectare Ungheni – Chișinău.

Realizarea proiectului constă în: construirea unei conducte noi de transport gaze naturale Ungheni – Chișinău DN 600, PN 55 bar, L=120 km; trei stații de predare a gazelor naturale (două în Chișinău și una în Ungheni, localitatea Semeni); dotarea centrului de dispecerizare și dirijare de la Ghidighici. Rețeaua de transport gaze naturale Ungheni – Chișinău reprezintă faza a II a proiectului de interconectare Iași –Ungheni- Chișinău”, se arată în comunicat.

Cu ocazia acestui eveniment, ministrul Economiei, Niculae Bădălău, a subliniat importanța strategică a gazului din Marea Neagră.

Este de importanță strategică ca gazul produs în Marea Neagră să fie transportat prin Sistemul Național de Transport gaze naturale spre piața românească și europeană, pentru a spori securitatea aprovizionării cu gaze naturale în România și UE și a garanta aprovizionarea cu gaze naturale a consumatorilor interni și din regiune. Îmi doresc ca Transgaz să urmărească cu perseverență și tenacitate îndeplinirea obiectivelor de investiții asumate”, a spus Bădălău.

Totodată, directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a subliniat importanța proiectelor menite să contribuie la îndeplinirea obiectivelor Uniunii Europene (UE).

Pentru compania noastră, cooperarea cu Banca Europeană de Investiții vizează asigurarea finanțării competitive a proiectelor strategice de investiții ale Transgaz, proiecte susținute de Guvernul României și menite să contribuie în mod real la îndeplinirea obiectivelor Uniunii Europene de dezvoltare durabilă a infrastructurii de transport gaze naturale, creșterea gradului de interconectare, diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale și consolidarea securității și solidarității energetice. BEI a semnat până acum cu Transgaz, trei contracte de finanțare, în valoare de 50 milioane EUR fiecare, două pentru punerea în aplicare a primei faze a proiectului de interes comun (BRUA) și unul ca primă tranșă pentru construcția conductei Tuzla – Podișor”, a spus Sterian.

În 24 ianuarie, compania a semnat contractul pentru tranșa a doua, în valoare de 100 milioane euro, din împrumutul total de 150 milioane euro acordat pentru acest proiect.

Sprijinul financiar acordat de BEI va contribui substanțial la extinderea infrastructurii naționale de transport gaze natural, iar pentru proiectul de interconectare Ungheni –Chișinău, finanțarea BEI va impacta pozitiv și va permite conectarea sistemului de transport gaze din Republica Moldova cu cel din România, asigurarea securității aprovizionării cu gaze naturale prin diversificarea căilor și surselor de aprovizionare, reducerea dependenței energetice și integrarea Republicii Moldova în Proiectele de infrastructură energetică ale Uniunii Europene (UE)”, a mai spus Sterian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *