Finlanda va deveni a patra țară care își închide complet granițele pentru vehiculele înmatriculate în Rusia, urmând exemplul țărilor baltice – Lituania, Letonia și Estonia – dar și instrucțiunile emise de Comisia Europeană.
Interdicţia priveşte toate autoturismele, autorulotele şi vehiculele cu o capacitate de transport de maxim zece persoane care au numere de înmatriculare ruseşti, cu excepţia celor care aparţin unor cetăţeni din statele UE cu reşedinţa permanentă în Rusia şi ale familiilor acestora, vehiculelor diplomatice şi a celor care trec graniţa în scopuri umanitare.
De asemenea, persoanele care deţin în Finlanda vehicule cu numere de înmatriculare ruseşti au un termen de şase luni pentru a le scoate din ţară.
Finlanda este ţara membră a UE cu cea mai lungă graniță cu Rusia, de 1.340 de kilometri şi în jur de 5.000 de autoturisme trec, săptămânal, această graniţă, în ciuda restricţiilor impuse de guvernul finlandez turiștilor ruși.
Potrivit ministrei finlandeze de externe, Elina Valtonen, aproximativ trei sferturi dintre aceste treceri ale graniței sunt efectuate de persoane cu dublă cetăţenie, care au permis de reşedinţă în Finlanda ori au legături de familie în această ţară.
Comisia Europeană a publicat, pe 8 septembrie, noi dispoziţii privind aplicarea sancţiunilor împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, printre acestea numărându-se interzicerea intrării în UE a autoturismelor înmatriculate în Rusia şi introducerea de către cetăţenii ruşi a unor bunuri personale precum PC-uri sau smartphone-uri, considerate importuri ilegale şi care pot fi confiscate.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News