Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea s-a arătat dezamăgită de afirmaţiile în legătură cu licitaţia pentru cele o sută de tramvaie, precizând că „anumite interese îi îndepărtează pe bucureşteni” de a beneficia de aceste mijloace de transport în comun.
„Ne pare rău că de doi ani de zile stăm numai în procese care nici măcar nu s-au finalizat. Ne-am fi dorit – aşa cum am reuşit să avem 400 de autobuze Euro 6, în traficul din Bucureşti, şi 130 de autobuze hibrid – să ne fi putut bucura şi de cele 100 de tramvaie. Din păcate, anumite interese, pe care nu ştiu cum să le numesc, îi îndepărtează pe bucureşteni de a avea cât mai curând cele 100 de tramvaie, după procese, contestaţii, iar procese, iar contestaţii, pentru că acestea, din păcate, sunt permise doar în România, prin legea achiziţiilor publice„, a declarat Firea într-o intervenţie live pe Facebook.
Ea spune că licitaţia a fost transparentă şi că a fost validată de Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice: „Suntem cu toţii dezamăgiţi şi nedreptăţiţi de tot ceea ce se scrie în ultima perioadă în legătură cu licitaţia pentru cele o sută de tramvaie. Tot ce se întâmplă, şi la Primărie, şi la STB, sunt acţiuni legale, transparente, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Absolut toate etapele de licitaţie sunt validate de către ANAP, o instituţie care este guvernamentală şi, dacă ar fi fost vreo eroare de natură tehnică, financiară sau juridică, cu siguranţă ANAP ar fi invalidat etapele şi documentaţiile depuse în toată această perioadă de timp„.
Vlad Voiculescu, sfidător şi evaziv în privinţa studiilor: Găsiţi diploma mea pe contul meu de Facebook
Primarul Dominic Fritz, agent al serviciilor secrete germane? Dovezile care îl dau de gol pe edilul Timişoarei
Robert Cazanciuc, reacţie virulentă după tăierea bugetului ICCJ: Cine e Înalta Poartă pentru care se pune bir?
Oameni noi în politică: USR propune drept prefecți un liberal vopsit la Galați și ginerele unui fost baron local la Gorj
Alina Mungiu-Pippidi, revoltată de comportamentul politicienilor inclusiv în spaţiul virtual: Liderii și trolii se pupă pe bot
Adversarul său în cursa pentru câştigarea alegerilor la Primăria Capitalei, Nicuşor Dan, afirmase că licitaţia pentru contractul de 100 de tramvaie pentru Bucureşti a fost una cu dedicaţie.