Firea acuză primarul Capitalei de cheltuire excesivă a banilor, în timp ce orașul se scufundă

Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook/ Nicușor Dan

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan a reacţionat, sâmbătă, la o postare a fostului primar Gabriela Firea, care scria că Agenţia de rating Fitch a stabilit ratingul Capitalei la BBB- stabil, aşa cum a fost între 2016 şi 2020 în mandatul ei de primar general.  Ea preciza că nu este o reuşită a primarului general care stă pe un morman de bani, în timp ce oraşul se scufundă. Nicuşor Dan a catalogat afirmaţiile Gabrielei Firea drept ”bazaconii”. ”Dacă situaţia era stabilă, de ce nicio bancă nu a vrut să împrumute PMB în vara lui 2020?”, a arătat el, acuzând-o că spune ”două minciuni cât casa”.

 

Gabriela Firea afirmă într-o postare că ”bucureştenii şi antreprenorii au ridicat ratingul Bucureştiului, în ciuda blocării tuturor investiţiilor”.

 

”Agenţia de rating Fitch a stabilit ratingul Capitalei la BBB- stabil, aşa cum a fost între 2016 şi 2020 în mandatul meu de primar general. Nu este o reuşită a primarului general care stă pe un morman de bani, în timp ce oraşul se scufundă! Ratingul pe termen lung acordat Bucureştiului de către agenţia Fitch în urmă cu două săptămâni, BBB- stabil, nu este o reuşită istorică. Capitala a mai fost stabilă financiar, cu excepţia anilor pandemiei COVID-19 şi a războiului din Ucraina când au fost probleme economice peste tot”, scrie fostul primar pe Facebook.

 

Gabriela Firea menţionează că ”ratingul Capitalei a fost constant BBB- stabil, între 2016 şi începutul anului 2020, iar după apariţia noului coronavirus, când resursele naţionale şi ale Bucureştiului au avut de suferit, Fitch a stabilit ratingul la BBB- în scădere”.

 

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: