Skip to content
Politică

Firea despre vinieta de București: Dacă doriți, organizăm un referendum

Inquam Photos / George Calin

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat luni că dacă se doreșe, municipalitatea va organiza referendum pentru introducerea vinietei Oxigen dacă ”se dorește acest lucru”. Primarul a făcut declarația într-o vizită la șantierul de pe Prelungirea Ghencea 322 – 326 unde municipalitatea construiește un bloc de locuințe sociale, Iar Gabriela Firea a spus că ideea i-a venit pe loc. Întrebată dacă mai are timp să organizeze referendumul într-o lună aceasta a spus că timp ar fi dar a ridicat problema banilor, potrivit hotnews.ro.

„Încă de acum 3 ani m-ați acuzat că nu luăm măsuri cu rablele, acum îmi iau jigniri, se fac petiții, proteste. Va spun sincer, mă gândesc la toate variantele fiindcă orice faci nu este bine, dacă orice facem cu ochii la Europna nu este bine”, a spus Firea.

Vinieta Oxigen a intrat în vigoare de la 1 ianuarie, dar Primăria Capitalei va aplica amenzi abia din luna martie celor prinși că circulă cu mașina în București fără să plătească sau în zona în care nu au voie. Până atunci, cine dorește să cumpere vinieta o poate face, cine nu, nu. Nici sistemul care monitorizează mașinile care tranzitează orașul nu este gata. Reamintim că teoretic, de la 1 ianuarie, mașinile sub Euro 3 nu mai au voie în centrul Capitalei, iar cele sub Euro 4 pot circula în oraș doar dacă plătesc vinieta Oxigen. Restricția se aplică de luni până vineri în intervalul 07:00-22:00, cu excepția sărbătorilor legale. Până acum au fost achiziționate 104 viniete, potrivit primarului general.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *