Skip to content
București

Firea devine subiect de lege. Un deputat reclamă abuzurile primarului general

observatortv.ro

Planul machiavelic prin care Gabriela Firea reușește să îi țină la distanță pe bucureșteni în timpul ședințelor Consiliului General al Municipiului București ar putea inspira o lege care să oprească abuzuri de acest tip din partea edililor.

Inițiativa îi aparține unui deputat liber, revoltat de modul în care primarul general își bate joc de legătorii din Capitală. Conform legii administrației publice locale, participarea cetățenilor la ședințele consiliilor locale este permisă, în limita locurilor disponibile.

Exact de acest artificiu se folosește de aproape un an primarul Gabriela Firea, care umple până la refuz sala de ședințe cu membri ai organizațiilor PSD pentru a avea un pretext ca să respingă cererile de participare din partea reprezentanților societății civile și a cetățenilor interesați de modul în care este administrat Bucureștiul.

Chestiunea a fost sesizată inclusiv de un consilier general al PNL, Ciprian Ciucu, acesta ridicând problema pe pagina sa de Facebook în stil „Radio Erevan”.

„Primesc o întrebare: eu, ca simplu cetățean, pot participa la ședintele de CGMB? Răspuns: Da, dacă te înscrii în prealabil. Și dacă sunt locuri în sală. Iar de obicei nu sunt locuri în sală pentru că primărița are grijă să ocupe toate locurile cu angajați din primărie și cu tineret PSD, tocmai ca să nu fie locuri în sală..”

Un coleg din Parlament, deputatul PNL Ovidiu Raețchi îi întinde o mână de ajutor și anunță că va depune o inițiativă legislativă care să pună capă abuzurilor de tip „Firea”.

Mai exact, prin inițiativa legislativă pe care o va depune, cetățenii și societatea civilă vor avea asigurat un anumit număr de locuri la ședințele de consiliu local, județean sau al Municipiului București. „Ceea ce se întâmplă la nivelul Primăriei Capitalei este un abuz în serviciu mascat, dar care trebuie sancționat și eliminat, iar singura soluție este o astfel de modificare legislativă.

Sunt convins că abuzul Gabrielei Firea este copiat și în alte fiefuri PSD și, de aceea, prin proiectul de lege pe care îl voi depune, consider că este necesară și introducerea unor amenzi pentru autoritățile locale care nu asigură un număr minim de locuri pentru ședințele de consiliu, în funcție de numărul de locuitori al localității respective. Înțeleg că pentru unii primari este mai confortabil să fie înconjurați de ‘yesmeni’ și le este teamă de societatea civilă, dar spiritul civic trebuie protejat și încurajat, nu suprimat”, afirmă deputatul liberal, într-un comunicat de presă remis redacției PSNews.ro.

Raețchi anunță că va supune dezbaterii publice proiectul de lege, acesta urmând să reglementeze participarea cetățenilor și reprezentanților societății civile la ședințele organismelor legislative ale administrațiilor locale într-un „număr rezonabil”, cifra avansată de deputa fiind de 50 de locuri pentru ședințele CGMB și 30 la nivelul muicipiilor reședință de județ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *