Firea: Femeile au dreptul să decidă singure pentru propriul corp. Voi propune organizarea unor dezbateri

Gabriela Firea
Sursă foto: INQUAM Photos/OctavGanea

Fostul ministru al Familiei, Gabriela Firea, a notat, într-un mesaj postat pe Facebook, că femeile au dreptul să decidă singure pentru propriul corp, la fel cum o pot face și bărbații, şi că trebuie să existe curajul de a se vorbi deschis despre infertilitate, contracepție sau avort, cu toate argumentele pe masă și riscurile asumate.

“Drepturile oamenilor nu sunt discutabile! Și, da, trebuie să avem curajul să vorbim deschis despre infertilitate, contracepție sau avort, cu toate argumentele pe masă și riscurile asumate. Am urmărit discuția din ultimele zile despre refuzul unor medici de a monta sterilet unor femei. Cred că este greșită din două motive: induce ideea că un drept al femeii este discutabil și pentru că, în mod fals, pune semnul egal între o metodă de contracepție și avort. Dacă cineva apropiat celor care refuză o metodă de contracepție ar ajunge mamă minoră și ar fi nevoită să abandoneze școala cum ar reacționa? Avem prea multe tinere devenite mame înainte de vreme, care și-au făcut un drum poate nedorit în viața, care au parte de violență domestică”, a precizat Firea.

Ea a subliniat că îşi menţine cu fermitate opinia deja exprimată public.

“Este dreptul femeilor de a decide pentru viața și corpul lor și trebuie să aibă acces la servicii medicale de calitate, de consiliere, de îndrumare, astfel încât, împreună cu familiile, cu persoanele apropiate, cu duhovnicul să ia cea mai bună decizie în viața lor. Punerea în discuție a drepturilor femeii nu este o politică pro-natalitate! Nu acesta este principalul motiv al scăderii demografice. De multe ori, femeile nu se mai grăbesc să devină mame din motive financiare, pentru că-și doresc cariere de succes sau pur și simplu pentru că nu au un ajutor. Sunt un susținător al creșterii sănătoase a natalității! Am văzut atât de multe drame, copii deveniți părinți înainte de vreme și vieți schimbate total înainte de vreme. Tocmai din acest motiv îndemn pe toată lumea la rațiune”.

Gabriela Firea va propune organizarea unor dezbateri.

“Cred că e nevoie și de discuții ample în societate prin care să încurajăm ideea că sarcina și creșterea copilului nu limitează independența socială a unei femei. În calitate de senator PSD București voi propune organizarea unor dezbateri la care să participe medici, sociologi, reprezentanți ai societatii civile care militează pentru drepturile femeilor, specialiști în probleme demografice, psihologi și chiar clerici. Ca ministru al Familiei am susținut proiecte pentru creșterea natalității din convingere că prin sprijinirea mamelor, a cuplurilor și încurajarea natalității putem depăși acest impas. De exemplu, ordonanța care tocmai a intrat in vigoare și care crește cu 50% indemnizația lunară pentru copiii născuți din sarcini multiple și care repară o nedreptate făcută până acum femeilor active pe piața muncii, cu salarii substanțiale, pentru care au plătit contribuții sociale pe măsură. Este nevoie de mai multă informare pentru femei și mai ales pentru cele tinere. Cred că e greșit să spunem că o tânără nu știe ce vrea de la viață dacă hotărăște care este cel mai bun moment pentru a deveni mamă! Ea trebuie sprijinită, sfătuită, consiliată, ajutată, în niciun caz refuzată, abandonată și respinsă! Este nevoie de schimbarea mentalității în societatea românească. Și cel puțin când dezbatem aceste subiecte considerate tabu să nu ne mai împărțim în conservatori și progresiști, atei sau buni creștini”, a adăugat ea.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: