Skip to content
Politică

Firea îi DEMOLEAZĂ pe Dragnea și pe Dan de pe treptele Parchetului: PREMEDITAREA violențelor din 10 August! EXCLUSIV

Partidul Social Democrat

Se adâncesc considerabil problemele binomului Liviu Dragnea-Carmen Dan. Primarul Capitalei – am numit-o pe Gabriela Firea – i-a bicuit din nou cu acuzații extreme, marți, pentru a patra oară în ultimele cinci zile, dar, de data aceasta, chiar de pe treptele Parchetului General, după nu mai puțin de trei ore de audieri, fapt care certifică adevărata amploare a seismului care cutremură PSD.

De departe cea mai gravă acuzație proferată de Firea este reiterarea ideii (repetăm: de pe treptele Parchetului General) că gravele violențe săvârșite pe 10 august, în Piața Victoriei, au fost premeditate cu atenție de Dragnea și de Dan ( ”Nimic nu este întâmplător pe lumea asta! ), care se consultă în tot și în toate, planul inițial vizând ca prefectul Speranța Cliseru să fie scoasă țap ispășitor al agresivei reprimări, în timp ce primarul Capitalei urma să încaseze problemele de imagine, fiind astfel scoasă din orice eventual joc electoral privitor la Cotroceni.

”Nădăjduiesc că argumentele mele vor fi confirmate în perioada următoare de fapte!”

”Carmen Dan poartă întreaga responsabilitate pentru toate instituțiile din subordinea Ministerului de Interne (…) Nădăjduiesc că argumentele mele vor fi confirmate în perioada următoare de fapte!”, a avertizat Firea, zâmbăreață, după ce a reiterat că, deși nu intră în alte detalii, nu își retrage acuzațiile privitoare la faptul că ministrul Carmen Dan are obiceiul de a-i spiona, prin intermediul serviciului secret aferent Internelor (urmașul ”doi și-un sfert”), pe parlamentarii PSD care-l contestă pe Liviu Dragnea. De asemenea, Firea a anunțat că va organiza o conferință de presă, zilele viitoare, în care va trata pe larg toate aceste subiecte mai mult decât delicate, ceea ce, fiți convinși, va reprezenta o nouă mare problemă pentru șeful PSD.

Noi pași înapoi. Eșecul unei regii de partid

De notat că descinderea de astăzi a Gabrielei Firea la Parchetul General l-a forțat pe Liviu Dragnea să îngroape definitiv așa-zisa audiere a ministrului Carmen Dan în Comisia de apărare a Senatului –  teleormăneanul a fost nevoit să renunțe la acestă regie de partid (PSD are o majoritate categorică în acest for, iar ”dezbaterile” urmau a fi atent păpușate, așa cum s-a întâmplat și în trecut), fiindcă nu știa la ce noi ”surprize” s-ar putea aștepta de la Firea, în urma audierilor de la Parchet. Drept urmare – pentru ca Dan să nu riște să facă noi afirmații, care, ulterior, să fie catalogate drept minciuni, cum s-a petrecut recent – șeful PSD a lucrat prin intermediul lui Șerban Nicolae, care s-a asigurat că nu va exista cvorumul necesar. Facem precizarea că prefectul Speranța Cliseru se prezentase la Comisie, fiind convocată la aceleași audieri, în timp ce ministrul Carmen Dan și comandantul Jandarmeriei, Laurențiu Cazan, nici măcar nu au catadicsit să își facă apariția. Boicotul lui Șerban Nicolae a avut scopul de a-i băga pumnul în gură Speranței Cliseru, apropiata familiei Pandele.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *