Skip to content
Politică

Firea, mișcare neașteptată: primul atac la adresa lui Dragnea

cotidianul.ro

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a făcut o mișcare neașteptată, întrucât l-a atacat pe președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, în premieră, prin intermediul Facebookului. Mesajul vine pe fondul tensiunilor din interiorul PSD și pe meciul pe care îl poartă liderul social democraților cu premierul Mihai Tudose.

Astfel, edilul Bucureștiului afirmă, pe rețeaua de socializare, compară ”familia politică” cu cea ”de acasă”, susținând că în amândouă este necesară o asumare a sarcinilor. Totuși, anul 2018 a început greșit în viziunea Gabrielei Firea, agenda politică fiind încărcată cu tensiunile din vârful PSD. Mai mult decât atât, fosta femeie de televiziune le transmite celor doi actori principali ai conflictului, Liviu Dragnea și Mihai Tudose, că au datoria de a înceta disputele, întrucât au obligația să ajungă la un numitor comun, cel puțin pentru electorat.

Totodată, primarul Municipiului București acuză că neconsultarea majorității cu privire la alegerea celor doi premieri, Sorin Grindeanu și Tudose, a fost o greșeală.

Redăm postarea integrală publicată pe pagina de Facebook a edilului:

”In familia politica ar trebui ca sarcinile sa fie impartite asumat ca in familia de acasa. Cu sinceritate si ganduri bune. Dar, din nefericite, agenda începutului de an e dominată de tensiunile din PSD. De impartirea in tabere, grupari, zone de interes. Gresit! Am câștigat împreună alegerile și am obținut rezultate bune la guvernare. Acum pare că aruncam in aer tot ceea ce am realizat. Iar cel mai mult pierd cetățenii, cei care ne-au acordat încrederea și ne-au votat.
Cei doi lideri, președintele și premierul, au obligația de a înceta imediat disputele politice! Au greșit amândoi. Acum trebuie să îndrepte lucrurile. Amândoi!
A fost o greșeală lipsa consultării cu noi la nominalizarea premierilor Grindeanu și Tudose. O analiză democratică reală, în forurile de conducere ale partidului, ne-ar fi ferit de cele două crize politice.
De cealaltă parte, premierul a știut când a fost numit care era structura guvernului. Dacă nu-i plăcea „Trabantul”, cum îl numește acum, nu trebuia să se suie în el. Eu cred că a fost o „Dacie”, de-a noastră, care în 2017 a luat primul loc în Europa în competiția creșterii economice. Și nu ar trebui să ne batem joc de acest rezultat, pentru că românii așteaptă foarte mult de la noi.
Le cer celor doi lideri să se gândească în primul rând la români. Să accepte că depind unul de celălalt. Așa e în democrație: partidul nu poate conduce fără un guvern, iar guvernul nu poate funcționa fără o majoritate parlamentară.
Cei doi lideri au OBLIGAȚIA să găsească o cale de colaborare. Să își asume, cât mai urgent, eventual în scris, principiile acestei colaborări. E o obligație în primul față de cetățeni și apoi față de partid.
Structura politică a guvernului o stabilește Coaliția majoritatii parlamentare iar modul de funcționare îl stabilește premierul. De aici trebuie să plecăm: fiecare să își înțeleagă competențele în această echipă.
Ca primar al Capitalei resimt direct lipsa acestei colaborări. Prea multă confruntare politică și deloc susținere pentru proiectele bucureștenilor. Prea multe orgolii si temeri politice ca motivatii pentru blocarea sau stagnarea proiectelor Capitalei. Asa nu se mai poate continua!
Le solicit cu respect dar fermitate liderilor politici ai PSD mai puțină politică și mai multă muncă pentru cei care ne-au votat. Mai puține certuri între noi și mai multă colaborare în beneficiul românilor.
Insist, fiecare își are locul si rolul în echipă și poate contribui la succesul României și, implicit, al partidului nostru.
Am intrat în anul Centenar și fac apel la sentimentele naționale care știu că îi animă deopotrivă pe președintele PSD și pe premier. Să ne uităm în istorie, să învățăm de la înaintașii noștri. Să fim mai puțin oameni politici și mai mult oameni de stat, așa cum au fost cei care au înfăptuit Marea Unire”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *