Skip to content
Politică

Firea: Nicușor Dan să le spună bucureștenilor de ce nu e gata încă pasajul Doamna Ghica

Inquam Photos / Octav Ganea

Gabriela Firea a acuzat că pasajul Doamna Ghica nu este finalizat pentru că primarul general al Capitalei a închis o companie municipală și „ținut în faliment” constructorul principal.

Pasajul Doamna Ghica nu e gata nici anul acesta. Poate la anul pe vremea asta să se poată circula. Este strigător la cer pentru că știu cât s-a muncit în mandatul meu de primar general la acest proiect și ce delăsare a fost după. Știu și bucureștenii cum s-a muncit până noaptea târziu, cu eforturi financiare mari, și câte luni s-a stat după ce a ajuns Nicușor Dan primar”, a scris Gabriela Firea pe Facebook, potrivit adevarul.ro.

Fostul primar al Capitalei a acuzat într-o postare pe Facebook că pasajul Doamna Ghica nu este finalizat „pentru că actualul primar general și majoritatea USR-PNL-PMP s-au încăpățânat să închidă o companie municipală implicată direct în proiect, cea de Consolidări, și au ținut aproape de faliment Trustul de Clădiri Metropolitane, constructorul principal”.

Cât privește partea metalică a pasajul, care este acum material bun pentru selfie-uri și live-uri din șantier, realitatea este cu totul alta! Când au venit dânșii la primărie, tablierul era deja în lucru la o companie românească și sunt dovezi în acest sens. Au renunțat la acel contract și la bucățile deja asamblate în fabrică pentru un nou producător din Italia. Ce ar mai fi țipat dacă pe vremea mea s-ar fi construit tablierul în altă țară”, a mai susținut Gabriela Firea.

Firea a mai susținut că „pasajul Doamna Ghica este meritul specialiștilor din Primăria Capitalei și a celor care au lucrat în două companii municipale până în Septembrie 2020. Ce a urmat după noi este doar bătaie de joc, este clar că Nicușor Dan ar fi oprit definitiv și acest șantier dacă ar fi avut cum”.

După ce Nicușor Dan a anunțat că au intrat în țară primele transporturi cu elementele componente ale tablierului metalic de la Pasajul Doamna Ghica, iar weekendul acesta vor ajunge în șantier, fostul primar a scris că actuala conducere a reușit, „după doi ani, să aducă primele bucăți din tablierul metalic la Pasajul Doamna Ghica și sunt în stare să lanseze și artificii”.

Ar face orice să-și lege imaginea de proiect și să-i facă pe bucureșteni să creadă că datorită lor se construiește pasajul. Nu, ei au un singur “merit”: din cauza lor s-au pierdut 2 ani, iar șoferii care au trecut prin zonă s-au chinuit. Au uitat câte critici au azvârlit în spațiul public în tot timpul mandatului meu și în campanie, fiind mereu împotriva proiectelor pe care le realizam împreună cu echipa mea. Acum sunt bune?”, a mai transmis Gabriela Firea.

Ministrul Familiei a mai susținut că actuala conducere nu are „niciun merit” în construcția pasajului, acuzaând că în timppul mandaului său, membrii actualei majorități din primărie au votat împotriva proiectelor.

Mult mai bine ar fi ca Nicușor Dan și acoliții săi, în special necunoscuții care își fac imagine pe spinarea muncii altora, să le spună bucureștenilor de ce nu e gata încă acest pasaj, nu să se laude că au mai avansat un metru în doi ani”, a mai susținut Firea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *